Topirea zăpezii cauzată de schimbările climatice în zona Munţilor Alpi declanşează modificări sezoniere bruşte, a constatat un studiu condus de cercetători de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, a relatat Xinhua, preluat de Agerpres.
Alpii atrag mii de turişti din întreaga lume către staţiunile de schi din lanţurile montane acoperite de zăpadă. Studiul a constatat, însă, că topirea zăpezii în cursul primăverii în Munţii Alpi are loc mai devreme din cauza schimbărilor climatice şi, ca urmare, declanşează deviaţii bruşte în ecosistemele montane.
„Aceste schimbări ar putea afecta negativ funcţionarea acestor ecosisteme valoroase”, au notat oamenii de ştiinţă.
Noua cercetare a demonstrat că acele comunităţi microbiene de importanţă vitală din solurile alpine sunt ameninţate de efectul direct al creşterii temperaturilor globale pe fondul schimbărilor climatice în curs. Aceşti microbi din sol deţin un rol-cheie pentru susţinerea vieţii de la suprafaţă deoarece reciclează substanţele nutritive esenţiale de care depind toate animalele şi plantele, inclusiv oamenii. Totodată, ei controlează cantitatea de carbon stocată, în siguranţă, în sol, astfel încât să nu mai poată contribui în mod suplimentar la încălzirea globală.
„În timpul iernii, microbii din solul alpin depind de zăpadă, care acţionează ca o pătură izolatoare, permiţându-le să continue să lucreze pe tot parcursul iernii reci din Alpi. Însă, se estimează că zăpada anuală din Alpi din timpul iernii va începe să se topească cu peste 100 zile mai devreme decât în prezent până la sfârşitul acestui secol”, se arată în studiu.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Manchester au demonstrat modul în care acest scenariu va afecta microbii din sol şi funcţiile critice pe care aceştia le îndeplinesc, prin utilizarea experimentelor efectuate pe teren. Constatările lor au fost publicat în cea mai recentă ediţie a The ISME Journal.
„Utilizând un experiment realizat la mare altitudine în Alpii austrieci, am descoperit că topirea zăpezii din timpul primăverii declanşează o tranziţie sezonieră abruptă în comunităţile microbiene din sol, care este îndeaproape legată de schimbările rapide în ciclurile carbonului şi azotului”, a explicat Arthur Broadbent de la universitatea citată, autorul principal al studiului.
„Pe cale de consecinţă, funcţionarea ecosistemului din cursul iernii va fi redusă în ecosistemele acoperite sezonier de zăpadă în condiţiile viitoarelor schimbări climatice, ceea ce ameninţă reţinerea carbonului şi productivitatea plantelor. Acest lucru ar putea afecta negativ producţia agricolă şi ar putea perturba ecosistemele naturale. De asemenea, va modifica fluxurile anuale de carbon din aceste ecosisteme, cu potenţialul de a contribui în mod suplimentar la încălzirea climei”, a adăugat Broadbent.