Preşedintele american, Joe Biden, s-a adresat naţiunii joi seară pentru a discuta despre o traiectorie care să permită Statele Unite să iasă din pandemia de COVID-19, potrivit Reuters şi AFP, notează Agerpres.
În urmă cu aproape un an, predecesorul său de la Casa Albă s-a adresat poporului american la o oră de vârf pentru a explica că riscul legat de coronavirus este „foarte, foarte scăzut”. Tonul a fost complet diferit joi seară.
Într-un discurs televizat, Joe Biden a subliniat progresele spectaculoase realizate în vaccinarea anti-COVID-19, care oferă speranţa unui început de revenire la normal în Statele Unite în această vară. Cu un singur obiectiv: de a face din 4 Iulie, sărbătoarea naţională, „o zi specială, ziua independenţei noastre faţă de virus”.
Preşedintele american a revenit îndelung asupra pierderilor îndurate şi sacrificiilor consimţite în ultimul an, „vieţi, timp petrecut împreună, afaceri, vise, ceremonii de absolvire, prieteni la şcoală”. „Toţi am pierdut ceva”, a spus el. „Lucrurile mărunte din viaţă sunt cele mai importante şi sunt cele care ne lipsesc”, a afirmat Joe Biden. Dar el a insistat şi asupra speranţei: „Există speranţă şi lumină şi zile mai bune care să vină”. „Există motive reale pentru a spera, vă promit”, a spus liderul de la Casa Albă. „Oamenii vor fi vaccinaţi, economia se va relansa, copiii se vor întoarce la şcoală. Această ţară poate realiza orice”, a enumerat el într-un discurs în care a lansat repetate apeluri la unitate naţională şi a flatat fibra patriotică.
Joe Biden a vorbit despre o traiectorie care să permită „şanse bune” pentru o zi festivă de 4 Iulie, în care americanii ar putea să se reunească în grupuri mici în jurul grătarului tradiţional. Concret, şeful statului va dispune ca vaccinurile să fie disponibile pentru toţi americanii adulţi de la 1 mai.
Producătorii au promis să livreze suficient material pentru a imuniza 130 de milioane de americani până la sfârşitul lunii martie şi 300 de milioane până la sfârşitul lunii mai. După ce s-au concentrat asupra persoanelor în vârstă şi personalului spitalului, statele au deschis treptat lista persoanelor eligibile pentru lucrătorii esenţiali, profesori şi persoane mai tinere cu probleme de sănătate.
Joe Biden a afirmat joi seară că depăşit pragul celor 100 de milioane de doze administrate la 60 de zile de la preluarea mandatului, în timp ce el se angajase în timpul campaniei electorale să realizeze acest lucru în 100 de zile. De asemenea, s-a declarat mulţumit că ţara a atins rata de 2 milioane de doze administrate în fiecare zi. Dacă ridicarea restricţiilor de vârstă este o etapă importantă, nu înseamnă că toată lumea poate fi vaccinată până atunci, având în vedere amploarea şi dificultatea logistică a misiunii.
„Această luptă este departe de a se fi încheiat”, a avertizat el, lansând tuturor un apel să nu-şi coboare garda şi să depună în continuare tot efortul necesar. „Am nevoie de voi”, a insistat el în repetate rânduri.
„Vaccinaţi-vă când vă vine rândul, discutaţi cu prietenii, cu familia, cu vecinii pentru a le explica importanţa vaccinării. Continuaţi să purtaţi masca, să păstraţi distanţa, să vă spălaţi pe mâini. Nu este momentul să ne relaxăm”, a avertizat el, fluturând ameninţarea unui posibil nou val şi restricţiile ce ar urma cu siguranţă.
Statele Unite vor demonstra în curând că au „învins una din perioadele cele mai întunecate şi mai dificile” din istoria sa, potrivit preşedintelui american. Joe Biden a anunţat, de asemenea, desfăşurarea a încă 4.000 de soldaţi pentru a participa la campania de vaccinare, ridicând la 6.000 numărul total al acestora.
O altă măsură anunţată pentru a-şi atinge obiectivele: lansarea unei platforme pe internet pentru a facilita programarea la vaccinare. Preşedintele american a pus, de asemenea, accentul pe redeschiderea şcolilor, fără a oferi însă un calendar precis, în special pe baza vaccinării cadrelor didactice.