Persoanele care sosesc pe aeroporturile din Germania trebuie să se testeze pentru coronavirus înainte de a pleca, conform unei noi reglementări intrate în vigoare de marţi, relatează dpa, preluat de Agerpres.
Germania încearcă să ţină sub control un al treilea val sever de infecţii cu coronavirus care este determinat în principal de tulpini mai transmisibile ale bolii. Echipajele de zbor nu vor fi afectate de noua cerinţă, au indicat autorităţile. Călătorii vor trebui să suporte costurile testelor.
Guvernul german a extins controalele la frontierele terestre cu Republica Cehă pentru încă 14 zile din cauza ratei de infecţie cu coronavirus în această ţară. De asemenea, au fost ridicate controalele la frontieră între Germania şi regiunea austriacă Tirol, a declarat ministrul de interne german Horst Seehofer.