Joi, la sediul EHF de la Viena, a avut loc tragerea la sorți a semifinalelor EHF European League, întrecere al cărui turneu final va avea loc în Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, scrie minaur.ro.
Jocurile din semifinale vor avea loc sâmbătă, 8 mai, iar finala o zi mai târziu, între echipele ce vor câștiga jocurile din semifinale.
În prima semifinală vor juca echipele Siofok KC (Ungaria) cu Herning-Ikast Handbold (Danemarca), iar mai apoi, în semifinala a doua, Nantes Handball Atlantique (Franța) va primi replica echipei noastre, CS Minaur Baia Mare.
Nantes a terminat prima parte a întrecerii din Hexagon pe locul al treilea, după Brest și Metz (13 meciuri, 9 victorii și 4 înfrângeri). În acest moment, Nantes ocupă locul 6 în play-off, dar are și două meciuri mai puțin disputate.