PNL PSD AUR PSD
11 morți, printre care și șapte copii, în urma prăbușirii unei clădiri în orașul Mumbai, India - Ziarul de Maramures

11 morți, printre care și șapte copii, în urma prăbușirii unei clădiri în orașul Mumbai, India

Cel puţin 11 persoane, printre care şapte copii, şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite după ce o clădire cu trei etaje s-a prăbuşit miercuri seară în oraşul indian Mumbai, afectat de ploi torenţiale, informează joi Xinhua, preluat de Agerpres

PNL

Mai multe persoane s-ar putea afla în continuare sub dărâmături, iar operaţiunile de căutare şi salvare sunt în curs de desfăşurare, a declarat un reprezentant al unei organizaţii civice.

PSD

Clădirea care s-a prăbuşit era situată într-o mahala din suburbia Malad din Mumbai.

Drumuri şi pieţe din Mumbai au fost inundate, iar circulaţia unora dintre autobuzele şi trenurile locale a fost întreruptă miercuri, după sosirea primelor ploi din sezonul musonic în capitala financiară a Indiei, un oraş deja grav afectat de pandemia de COVID-19.

Sezonul musonic a debutat mai devreme în acest an în Mumbai. Biroul de meteorologie a emis coduri roşii de vreme severă pentru acest oraş şi districtele învecinate Thane, Raigad şi Palghar, în contextul în care alte ploi torenţiale sunt prognozate pentru următoarele 48 de ore.

Sezonul musonic creează de obicei blocaje impresionante în Mumbai, un oraş construit pe ţărmul Mării Arabiei, din cauza inundaţiilor ample provocate de ploile torenţiale. Decesele rezidenţilor sunt adeseori cauzate de prăbuşirea unor locuinţe, electrocutare şi înec.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!