Un localnic din Sighetu Marmației s-a ales cu arsuri pe cca 80% din suprafața corpului după ce i-a luat foc bucătăria. Omul a uitat pe aragaz, cel mai probabil o oală cu mâncare, spun reprezentanții ISU Maramureș.
Oana Gonczi-Alexa, purtător de cuvânt ISU Maramureș: ”Detașamentul Sighetu Marmației a intervenit, alături de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta în bucătărie. Se pare că proprietarul a lasat ceva nesupravegheat pe aragaz. În urma incendiului a rezultat o victimă, cu arsuri pe circa 80 % din suprafața corpului (estimare facuta de echipajul SAJ de la fața locului). Victima, barbat de 53 de ani, a fost transportata la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.”
Nefericitul eveniment s-a petrecut astăzi, 21 iunie, în jurul orei 09.45, la un bloc de apartamente de pe strada Unirii din Sighetu Marmației.
Foto-Arhiva