Deputatul Brian Cristian a fost ales președintele filialei USR PLUS Baia Mare. Parlamentarul spune că regulile de bază în gestionarea cu succes a filialei vor fi transparența, consultarea în procesul decizional și planificarea strategică.
Brian Cristian, deputat USR PLUS: ”În urma voturilor exprimate de membrii prezenți la urne, am fost desemnat președintele filialei. Mă onorează responsabilitatea pe care am primit-o din partea colegilor mei și vreau să răsplătesc încrederea acordată cu implicare, multă muncă și investiții în oamenii care formează USR PLUS.
Principiile care o să mă ghideze în mandatul de președinte al filialei băimărene sunt identice cu cele din activitatea de deputat. Transparența, consultarea în procesul decizional și planificarea strategică vor fi reguli de bază și ne vor aduce rezultatele dorite. Organizația USR PLUS Baia Mare va deveni una puternică și stabilă, în care membrii implicați sunt apreciați pentru aportul adus și încurajați să gândească și să implementeze proiecte benefice comunității noastre.”
Tânărul parlamentar își dorește o mai bună comunicare cu cetățenii, iar pentru atingerea obiectivelor propuse are câteva direcții de dezvoltare.
Brian Cristian: ”Îmi doresc să ne întoarcem mai mult către oameni, să-i ascultăm și să integrăm feedback-ul primit în activitatea de zi cu zi a filialei. În vederea atingerii acestor obiective, le-am propus colegilor din partid câteva direcții de dezvoltare: pregătirea resursei umane și creșterea de noi lideri, managementul juridic și financiar al organizației, comunicare internă rapidă și transparentă, comunicare externă eficientă și proactivă, recrutarea unor experți pe diferite domenii, implicarea cetățenilor în acțiunile filialei și pregătirea alegerilor. În cele din urmă, USR PLUS Baia Mare va scoate în față oamenii pregătiți să livreze ceea ce promit în campaniile electorale și să înfrunte cu succes provocările din administrația locală, județeană sau centrală.”