Plt.adj.șef Aurel Vasile Bele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș a ajuns la finalul carierei.
Într-un cadru restrâns, impus de contextul şi restricţiile actuale, inspectorul şef, Colonel Florișteanu Petru Marcel a dat citire ordinului de trecere în rezervă a subofiţerului, apreciind pozitiv întreaga sa activitate profesională şi i-a adresat mulţumiri în numele întregului personal.
Mr. Radu Vasile, purtător de cuvânt jandarmeria Maramureș: ”Încercăm uneori emoția despărțirii de colegii noștri care trec în rezervă. De fiecare dată, cei care rămânem ne proiectăm, într-un fel, în ziua în care vom ajunge în acest punct, unii mai au puțin, alții o carieră întreagă, dar, cu siguranță, aceste momente ne fac să fim mai buni. După o carieră onorabilă de peste treizeci de ani în care a activat în domeniul ordinii şi siguranţei publice, respectiv al pazei şi protecţiei instituţionale, colegul noștru a predat ştafeta celor mai tineri. Îi vom fi camarazi și de azi înainte.”