Ambasada Statelor Unite la Kabul şi-a suspendat activitatea începând de marţi, potrivit unui anunţ postat pe site-ul misiunii diplomatice americane din capitala afgană, informează Reuters, preluat de Agerpres.
”Deşi guvernul Statelor Unite şi-a retras personalul de la Kabul, noi vom continua să ajutăm de la Doha, Qatar, cetăţenii americani şi familiile lor din Afganistan”, indică anunţul citat.
SUA şi-au încheiat luni retragerea tuturor forţelor sale desfăşurate în Afganistan, punând astfel capăt unei prezenţe de 20 de ani pe teritoriul afgan. La câteva ore după plecarea ultimilor soldaţi americani din Afganistan, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA „vor lucra” cu talibanii dacă aceştia „îşi vor respecta angajamentele”.
„Fiecare etapă pe care o vom urma nu se va baza pe ceea ce spune guvernul taliban, ci pe ceea ce face pentru a-şi respecta angajamentele”, a spus Blinken, care a precizat că noii lideri de la Kabul vor trebui să demonstreze că merită să solicite legitimitate şi sprijin din partea comunităţii internaţionale.