Ministerul Econonomiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) informează că Măsura 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare, va fi relansată în data de 25 octombrie 2021, ora 10:00.
Din data de 18 octombrie 2021, va începe etapa de preînscriere pe platforma https://granturi.imm.gov.ro/auth/login.
Procedura de implementare a Măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”, care reprezintă ghidul aplicantului, se află în prezent la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), pentru obținerea avizului final premergător aprobării și publicării în Monitorul Oficial al României. Aceasta a fost concepută conform prevederilor legislative în vigoare, respectiv OUG 130/2020 completată și modificată ulterior, precum și în baza propunerilor și sugestiilor transmise de mediul de afaceri în perioada în care a fost pusă în dezbatere publică.
După obținerea avizului de la MIPE, MEAT va transmite procedura spre publicare în Monitorul Oficial. În același timp, până la data de 18 octombrie 2021 aplicația creată de STS va fi testată, astfel încât să răspundă tuturor cerințelor în momentul lansării.
Din data de 18 octombrie 2021, aplicația va permite crearea profilului, user-ului și parolei, pentru noile categorii de beneficiari. Aceștia vor înregistra cu semnătură electronica atât datele reprezentantului legal/împuternicit, cât și datele firmei înființate în anul 2019/II/IF/profesii liberale. Se vor putea înregistra și ceilalți aplicanți elibili care nu aveau cont pe platforma electronică.
Relansarea Măsurii 1 va avea loc pe data de 25 octombrie 2021, începând cu ora 10.00, timp de 30 zile calendaristice de la demararea înscrierii, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.