PNL PSD AUR PSD
Noua Zeelandă asociază moartea unui tânăr de 26 de ani cu serul Pfizer - Ziarul de Maramures

Noua Zeelandă asociază moartea unui tânăr de 26 de ani cu serul Pfizer

Autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat luni că au asociat moartea unui tânăr de 26 de ani cu vaccinarea împotriva COVID-19 cu serul produs de Pfizer, informează Reuters. Bărbatul a făcut miocardită – o inflamaţie rară a muşchiului cardiac – după ce a fost injectat cu prima doză.

PNL

Decesul anunţat luni este al doilea din Noua Zeelandă asociat cu acest efect advers cunoscut, dar rar al vaccinului anti-COVID-19, după ce în august autorităţile au raportat decesul unei femei care făcuse ambele doze.

PSD

„Ţinând cont de informaţiile disponibile în prezent, Consiliul consideră că miocardita a fost probabil cauzată de vaccinare la această persoană”, a indicat într-un comunicat Consiliul independent pentru monitorizarea siguranţei vaccinurilor.

Bărbatul, care a murit în interval de două săptămâni după prima doză, nu a solicitat sfaturi ori tratament de la medic pentru simptomele sale. Miocardita poate limita capacitatea inimii de a pompa sânge şi poate altera ritmul cardiac.

Un purtător de cuvânt de la Pfizer a spus că societatea a luat la cunoştinţă decesul din Noua Zeelandă şi monitorizează toate informaţiile privind posibile „evenimente” adverse, dar continuă să creadă că raportul beneficii-riscuri pentru vaccinul său este unul pozitiv.

Consiliul neozeelandez pentru siguranţa vaccinurilor a mai afirmat că încă doi oameni, între care un copil de 13 ani, au murit posibil din cauza miocarditei după ce au fost vaccinaţi. Consiliul a indicat că mai are nevoie de detalii suplimentare înainte de a asocia moartea copilului cu vaccinarea, iar în ce priveşte celălalt deces, cel al unui sexagenar, nu a avut probabil legătură cu vaccinul.

În pofida rarelor efecte adverse, Consiliul a spus că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult riscurile, mai menţionează Reuters.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!