Şeful administraţiei regiunii Harkov din Ucraina, Oleg Sinegubov, a declarat marţi că atacurile ruseşti cu rachete au lovit centrul oraşului Harkov, al doilea ca mărime din ţară, transmite Reuters și Agerpres.
Rachetele au lovit sediul administraţiei regionale şi mai multe zone rezidenţiale.
Sinegubov a precizat că forţele ruse au folosit la Harkov rachete de croazieră GRAD, dar apărarea oraşului rezistă.
„Astfel de atacuri sunt un genocid împotriva poporului ucrainean, o crimă de război împotriva populaţiei civile”, a afirmat oficialul într-o înregistrare video în care apare purtând vestă antiglonţ şi cască.
Sinegubov a arătat că nu se ştia încă numărul de victime. El a distribuit o filmare în care se vedea cum sediul administraţiei pe care o conduce este lovit de o rachetă care produce o explozie. Reuters nu a putut verifica în mod independent autenticitatea înregistrării respective.
Rusia numeşte oficial invazia Ucrainei „operaţiune specială”, susţinând că nu urmăreşte ocuparea de teritorii, ci distrugerea capacităţilor militare ucrainene şi capturarea unor naţionalişti periculoşi.