Campionatul Ligii Florilor a fost întrerupt două săptămâni pentru acțiunile loturilor naționale. Sâmbătă, băimărencele vor juca în deplasare, cu CS Dacia Mioveni și, după cum arată clasamentul, au nevoie de victorie pentru a rămâne în zona fruntașă cu ăanse reale de a prinde o cupă europeană și sezonul viitor. Jocul va începe de la ora 17.00 și e posibil să fie transmis pe pagina de youtoube a clubului argeșean, scrie minaur.ro.
Șase fete de la CS Minaur au fost convocate la echipele naționale. Anca Polocoșer a jucat în dublă cu Danemarca (ambele jocuri pierdute) și n-a marcat nici un gol. La naționala de senioare a fost convocată și Cristina Laslo, dar ea n-a putut evolua din cauza unei accidentări.
România face parte din grupa 2 de calificare și are trei puncte după patru runde și are nevoie de patru puncte în ultimele două etape pentru a merge la turneul final european, cu Feroe (20 aprilie, la Torshavn) și cel cu Austria (24 aprilie, la Râmnicu Vâlcea).
Amra Pandzic a jucat în victoria Sloveniei în fața echipei Maedoniei de Nord (27-20, în deplasare), având 11 mingi parate. Jelena Lavko a jucat în dubla împotriva Suediei (24-21 și 25-33), în primul meci reușind 6 goluri, iar în cel de-al doilea alte 3.
Andreea Țîrle și Maria Groșan au fost convocate la loturile naționale de tineret, respectiv junioare.
Lotul CS Minaur
Portari: Cristina Enache (16 meciuri / 0 goluri), Amra Pandzic (14/0)
Extremă stânga: Ana Maria Tănasie (15/60 – unul din 7m), Eva Kerekes (9/15)
Inter stânga: Alexandra Severin (15/39 – 6 din 7m), Karoline Helena de Souza (7/0), Anca Polocoșer (16/13), Raluca Petruș (2/6)
Centru: Cristina Laslo (16/85 – 14 din 7m), Andreea Popa (12/25), Angela Cioca (15/9)
Inter dreapta: Aleksandra Zych (14/19), Jelena Lavko (8/36 – 21 din 7m)
Extremă dreapta: Asuka Fujita (16/74 – 13 din 7m), Oana Borș (6/13), Maria David (3/0)
Pivot: Yaroslava Burlachenko (14/52 – 4 din 7m), Andreea Țîrle (11/8)
Nu mai joacă la Minaur: Elena Utkina (9/2), Elaine Gomes Barbosa (7/4)
Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
Lotul echipei CS Dacia Mioveni
Portari: 21 Mădălina Ion, 91. Andreea Polocoșer
Jucătoare de câmp: 99. Raluca Nicolae, 67. Ștefania Lazăr, 94. Cristina Boian, 4. Mădălina Predoi, 25. Cynthia Tomescu, 28. Roxana Cîrjan, 5. Judith Vizuete, 3. Geanina Nițu, 8. Alexandra Georgescu, 9. Irina Ivan, 31, Sylwia Lysewska, 2. Daria Porohniuc, 18. Andreea Ivan; 19. Ștefania Pîrvulescu, 55. Tamara Popovic, 88. Patricia Vizitiu, 92. Mădălina Toma
Antrenori: Goran Kurtes, Daniel Gheorghe
Etapa 17
CSM Slatina – CSU Știința București (vineri, 11 martie, ora 16.00). Arbitri: Anton Drăgănescu (Tg. Jiu) / Florin Rădulescu (Drobeta Turnu Severin). Observator: A. Pavel (Buzău)
SCM Gloria Buzău – CSM Deva (vineri, ora 18.00). Arbitri: Georgiana Doană (Ilfov) și Anamaria Gociu (București). Observator: Nicolae Popa (Pitești)
HC Zalău – SCM Craiova (sâmbătă, 12 martie, ora 11.00). Arbitri: Alin Gherman / Adrian Moldovan (Baia Mare). Observator: D. Manea (București)
Măgura Cisnădie – Rapid București (sâmbătă, 11.00, TVR 2). Arbitri: Ionuț Ifrim / Ovidiu Ilisei (Piatra Neamț). Observator: C. Potora (Cluj)
CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea (sâmbătă, 15.30, TVR 1). Arbitri: Gabriel Badiu / Ionuț Barbu (Cluj-Napoca). Observator: I. Șerbu (București)
HC Dunărea Brăila – Gloria Bistrița (sâmbătă, 17.00). Arbitri: Bogdan Stark (București) / Romeo Ștefan (Ploiești). Observator: O. Yuksel (Constanța)
Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare (sâmbătă, 17.00). Arbitri: Alexandru Constantin (București) / Laszlo Gal (Harghita). Observator: Viorel Sighicea (Râmnicu Vâlcea)
Clasament
Rapid București – 39p (476-423) – 16
CSM București – 38p (465-379) – 16
SCM Rm. Vâlcea – 34p (431-392) – 15
Măgura Cisnădie – 33p (437-406) – 16
Gloria Buzău – 31p (440-405) – 16
Minaur Baia Mare – 27p (460-449) – 16
Dunărea Brăila – 25 (438-404) – 16
HC Zalău – 25p (359-363) – 16
SCM Craiova – 23p (421-419) – 16
Gloria Bistrița – 20p (408-398) – 16
CSM Slatina – 15p (394-424) – 16
Dacia Mioveni – 15p (364-397) – 16
Știința București – 3p (371-475) – 16
CSM Deva – 0p (299-429) – 15
Etapa 18. Miercuri, 16 martie: Craiova – Buzău; Deva – CSM București; Știința – Mioveni; CS Minaur – HC Zalău; Rapid – Brăila (16.00, TVR 2); Bistrița – Slatina (17.00); Vâlcea – Cisnădie (18.00, TVR 1).
Foto-CS Minaur