PNL PSD AUR PSD
Ucraina: Cel puțin doi morți în urma bombardării unui bloc de locuințe în Kiev - Ziarul de Maramures

Ucraina: Cel puțin doi morți în urma bombardării unui bloc de locuințe în Kiev

Cel puţin două persoane au murit la Kiev în urma bombardării unui imobil rezidenţial, au anunţat serviciile de urgenţă ucrainene care au semnalat marţi dimineaţa tiruri în mai multe locuri ale capitalei ucrainene, pe care armata rusă caută să o încercuiască, informează AFP și Agerpres.

PNL

Pe Facebook, serviciile de urgenţă ucrainene au precizat că un atac a vizat o clădire de 15 etaje în cartierul Sviatoşin, în vestul Kievului, declanşând un incendiu important. „Două trupuri neînsufleţite au fost găsite la faţa locului”, au afirmat serviciile de urgenţă, adăugând că au putut salva 27 de persoane.

PSD

La începutul dimineţii, mai multe persoane aruncau pe ferestre resturi de moloz şi de obiecte din apartamente distruse.

Tiruri au lovit marţi dimineaţa cel puţin două zone rezidenţiale din Kiev, într-un moment în care armata rusă şi-a amplificat ofensiva în Ucraina, înainte de reluarea negocierilor între delegaţiile rusă şi ucraineană.

În cea de-a 20-a zi de război, a patra rundă de negocieri ar urma să înceapă marţi, după o „pauză tehnică” anunţată cu o zi înainte de şeful echipei de negociatori ucraineni.

De data aceasta, discuţiile de vor derula prin videoconferinţă, după trei runde cu prezenţă fizică ce au avut loc în Belarus şi după întrevederea de joia trecută, în Turcia, între miniştrii de externe rus şi ucrainean.

Foto-Arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!