Miercuri seara, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și HC Zalău, din cadrul etapei a 18-a din Liga Florilor MOL.
Un meci foarte greu pentru echipa locală, asemănător ca și desfășurare și scor cu cel de la Mioveni din runda precedentă. Și atunci ca și acum, Minaur a condus pe toată durata meciului, a fost egalată pe final și s-a impus în ultimele secunde. Trei puncte extrem de importante pentru echipa noastră, care rămâne pe locul 6, însă s-a apropiat la trei puncte de podium.
Declarații după meci
Raul Fotonea, antrenor Minaur: “Am avut un meci gen Mioveni, pentru că jucăm din trei în trei zile. Cred că are multă importantă acest ritm. Uite, spre exemplu, pentru meciul de sâmbătă avem o zi să ne pregătim. Dacă vrem să fim acolo în față trebuie cumva să rezistăm. Dacă mă gândesc bine, nu cred că Zalău a condus vreodată, deci se poate spune, într-o oarecare măsură, că am fost în control. Mi-ar plăcea ca pe viitor să reglăm puțin din joc. Am făcut trei punce și sper să ne putem descurca și în meciul de sâmbătă”.
Jelena Lavko, jucătoare Minaur: “A fost greu meciul, dar la sfârșit au fost trei puncte și astfel eu sunt foarte fericită, la fel cum sunt și toate colegele mele, toată lumea. Avem două zile de pregătire pentru meciul următor, cu Craiova. Am încredere în colegele mele. Cred că Baia Mare poate obține și anul acesta o medalie însă va fi foarte greu. Nu este însă imposibil.”
Gheorghe Tadici, antrenor Zalău: “Echipa mea a jucat bine, iar din punct de vedere al angajamentului a fost în regulă. Am făcut prea multe greșeli tehnice. Minaur a jucat prost astăzi, iar noi am jucat și mai prost. Deciziile din finalul meciului au făcut practic rezultatul final. Ultima aruncare de la 7m sub nicio formă nu avea cum să fie, era la un metru afară din semicerc. Nu e vorba la noi de cupe europene, e vorba să ne lase în pace să jucăm pe teren. Despre asta e vorba. În rest, nu e problemă, să meargă alții în cupe europene, să ia diferențe de 16 sau de 18, dacă asta face bine handbalului românesc. Eu am 11 jucătoare sub 24 de ani. Aici sunt trei jucătoare sau poate chiar două care iau salariu cât toate cele 16 ale mele. Astăzi, cu un fluier mai curajos, pentru că le-a fost frică, rezultatul era altul.”
Paula Teodorescu, jucătoare Zalău: “Avem un gust amar pentru această înfrângere, pentru că ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci. Nu știu care a fost motivul. Am intrat mai greu în meci, dar cu toate acestea am luptat până în ultima clipă, cu gândul la victorie, pentru asta am venit. Mai sunt meciuri de jucat, noi ne batem la victorie cu orice echipă și o vom face și în continuare, indiferent de numele echipei cu care jucăm.”
Etapa 18
CSU Știința București – CS Dacia Mioveni: 22-28
Rapid București – HC Dunărea Brăila: 33-22
Gloria Bistrița – CSM Slatina: 34-25
CS Minaur Baia Mare – HC Zalău: 25-24
SCM Craiova – SCM Gloria Buzău: 25-24
CSM Deva – CSM București: 20-30
SCM Râmnicu Vâlcea – CS Măgura Cisnădie: 23-24
Clasament
Rapid București – 45p (541-471) – 18
CSM București – 44p (527-418) – 18
Măgura Cisnădie – 36p (487-461) – 18
Gloria Buzău – 34p (491-452) – 18
SCM Rm. Vâlcea – 34p (473-448) – 17
Minaur Baia Mare – 33p (509-496) – 18
Dunărea Brăila – 28 (486-461) – 18
HC Zalău – 28p (405-403) – 18
SCM Craiova – 26p (461-465) – 18
Gloria Bistrița – 23p (466-449) – 18
CSM Slatina – 18p (445-478) – 18
Dacia Mioveni – 18p (415-443) – 18
Știința București – 3p (413-529) – 18
CSM Deva – 0p (341-487) – 17
Etapa 19
CS Minaur Baia Mare – SCM Craiova (sâmbătă, 19 martie, ora 11.00). Arbitri: Marina Agliceriu (Ploiești) – Mirabela Turdean (Tg. Mureș). Observator: Paul Anton (Iași)
HC Zalău – CSU Știința București (sâmbtătă, 11.00). Arbitri: Adrian Nacu – Adrian Rucoi (Tg. Mureș). Observator: Zamfir Mesaroș (Baia Mare)
CSM Slatina – Rapid București (sâmbătă, 11.00). Arbitri: Mihai Pîrvu (București) – Mihai Potîrniche (Buzău). Observator: I. Barbu (București)
CS Dacia Mioveni – Gloria Bistrița (sâmbătă, 12.30). Arbitri: Adrian Manafu (București) – Daniel Pavel (Buzău). Observator: S. Ciurea (Craiova)
Măgura Cisnădie – CSM Deva (sâmbătă, 18.00). Arbitri: Cristina Năstase (București) – Simona Stancu (Buzău). Observator: A. Barbu (Pitești)
HC Dunăre Brăila – SCM Râmnicu Vâlcea (duminică, 11.00, TVR 2). Arbitri: Claudiu Gorina – Florin Melencu (Craiova). Observator: V. Dăncescu (București)
CSM București – SCM Gloria Buzău (duminică, 15.30, TVR 1).
Foto-CS Minaur