PNL PSD AUR PSD
Afganistan: Talibanii au ordonat închiderea colegiilor şi liceelor pentru fete la doar câteva ore după redeschiderea lor - Ziarul de Maramures

Afganistan: Talibanii au ordonat închiderea colegiilor şi liceelor pentru fete la doar câteva ore după redeschiderea lor

Talibanii au ordonat miercuri închiderea colegiilor şi liceelor pentru fete în Afganistan, la doar câteva ore după redeschiderea lor, a confirmat un responsabil taliban, relatează Agerpres.

PNL

„Da, este adevărat”, a declarat pentru AFP, titrat de Agerpres, fără niciun alt comentariu, Inamullah Samangani, purtător de cuvânt al talibanilor, confirmând informaţii conform cărora fetelor li s-a cerut să se întoarcă acasă.

PSD

O echipă a AFP-TV filma miercuri dimineaţă un curs într-o clasă din Liceul Zarghona pentru fete, în capitala Kabul, când a intrat un profesor şi le-a cerut elevelor să plece acasă. Elevele, care se bucurau de revenirea la şcoală pentru prima dată de la preluarea puterii de către fundamentaliştii islamişti, în august anul trecut, şi-au închis cărţile, şi-au strâns lucrurile şi au părăsit clasa în lacrimi.

Comunitatea internaţională au făcut din dreptul la educaţie pentru toţi o condiţie esenţială în negocierile privind ajutorul şi recunoaşterea regimului talibanilor.

Ministerul Educaţiei din Afganistan anunţase marţi că toate şcolile îşi vor relua cursurile de miercuri, în contextul în care anterior numai elevelor de şcoală elementară li se permisese să revină la clase. Însă revenirea la cursuri a fetelor de peste 12 ani trebuia să se facă în anumite condiţii, cum ar fi separarea clădirilor şcolare, purtarea hijabului şi ca predarea să fie făcută doar de femei. La presiuni ample naţionale şi internaţionale, talibanii promiseseră că le vor permite tuturor fetelor să revină la cursuri odată cu începerea noului an şcolar.

După retragerea haotică a forţelor internaţionale din Afganistan şi prăbuşirea fostului guvern, talibanii au impus restricţii ample în ce priveşte viaţa de zi cu zi, mai ales pentru femei, inclusiv închiderea şcolilor. Ei se opun claselor mixte şi au separat deja în universităţi grupele de bărbaţi de cele de femei.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!