PNL PSD AUR PSD
Macron spune că Putin vizează Donbasul pentru o ”victorie” la 9 mai - Ziarul de Maramures

Macron spune că Putin vizează Donbasul pentru o ”victorie” la 9 mai

Preşedintele rus Vladimir Putin îşi va concentra atacurile din Ucraina asupra zonelor separatiste din Donbas în încercarea de a obţine o „victorie” pentru 9 mai, data la care se marchează capitularea Germaniei naziste în 1945, a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

PNL

„Pentru Rusia, 9 mai este o sărbătoare naţională, un eveniment militar important şi este aproape sigur că, pentru preşedintele Putin, 9 mai trebuie să fie o zi a victoriei”, a explicat el la postul de radio francez RTL.

PSD

„Ei îşi vor concentra eforturile în Donbas. Vom trăi scene foarte grele în următoarele săptămâni” în această regiune din estul Ucrainei, a declarat Macron.

El a reamintit că Franţa, alături de Grecia şi Turcia, încearcă să organizeze operaţiuni umanitare în oraşul port asediat Mariupol, în sudul Ucrainei, dar „cu multe dificultăţi” din cauza „unui refuz complet al Rusiei”.

Vorbind despre noile sancţiuni anti-Rusia decise de UE joi, el a acuzat partidul adversarei sale în cursa electorală Marine Le Pen, pe care l-a numit cu vechea sa denumire de Frontul Naţional, că rămâne „ambiguu” în privinţa Rusiei, evitând să o sancţioneze.

„Am observat absenţa vinovată a tuturor parlamentarilor Frontului Naţional din Parlamentul European când vine vorba de a sancţiona Rusia, ceea ce arată ambiguitatea pe care o au încă unii în legătură cu această ţară, în ciuda războiului”, a spus Macron.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!