PNL PSD AUR PSD
Busola morală în vremuri de criză! - Ziarul de Maramures

Busola morală în vremuri de criză!

”Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea dintâi” (Ronald Reagan)

Guvernarea actuală este o asociere între partide nondoctrinare, un contract politic pe termen determinat realizat fără aprobarea electoratului, asta pentru că nu-mi amintesc ca la alegerile din 2020, liberalii sau social democrații să fi menționat o posibilă alianță pentru guvernare sau un program comun pentru România. Dar ce contează într-o țară în care patriarhul are, de la stat, salar de premier iar amantele politicienilor sunt funcționare publice și șefe de agenții naționale.

PNL

Ceea ce se întâmplă acum constituie o reluare a experimentului eșuat numit Uniunea Social Liberală, pus în practică în 2011 de securistul Dan Voiculescu, plagiatorul Victor Ponta și curatorul Crin Antonescu, asociere având ca scop o replică guvernamentală la autocrația prezidențială a lui Traian Băsescu. Dar ca orice mariaj de conjunctură melanjul a durat doar 13 luni, PNL decizând ieșirea din alianța toxică, numita afectuos de presă noua ”Monstruoasă Coaliție”, motivul public fiind incompatibilitățile privind o guvernare care depășa limita suportabilității liberale.

PSD

Apariția Coaliției Naționale pentru România, așa se numește noul proiect politic încă funcțional compus din PNL, PSD și UDMR, este justificată de politicieni prin necesitatea unei asocieri în contextul depășirii crizei pandemice. În realitate, România trăiește un experiment incestuos, care în anul 2023 va valida o premieră politico-administrativă, nereglementată în Constituție, prin schimbarea primului ministru liberal cu un premier social-democrat, rocadă aiuristă neagreată la Bruxel.

Cum decurge guvernarea liberalo-social democrato-naționalistă o simțim pe pielea noastră, beneficiari ai unei guvernări confuze în care principiile liberalismului sunt sufocate de populismul social-democrat, o degringoladă ce amintește de perioada zbuciumată a anilor 90, epocă în care partidele se scindau, se reuneau, schimbau președinții și își căutau ideologia și identitatea doctrinară.

Cert este că efectele actualei guvernări afectează calitatea vieții majorității românilor. Inflația a ajuns la 10%, avem probleme cu atragerea fondurilor europene și a alocărilor pentru PNRR, prețul combustibililor a explodat iar alimentele de bază devin prohibitive, în contextul înghețării salariilor și pensiilor a aproape 6 milioane de oameni. În acest context, liberalii mizează pe investiții în timp ce pesediștii marșează pe politici publice de protecție, fără a indica și sursa financiară pentru creșterea facturii sociale. Se vorbește de alocarea a miliarde de lei ca vouchere pentru populație în timp ce datoria publică crește exponențial cu conflictul dintre doua doctrine opuse, o pomană financiară total contrară principiilor liberalismului care mă umilește ca om și cetățean.

Economiștii spun că soluțiile sunt greșite, varianta optimă fiind o intervenție a statului care să ducă la limitarea creșterilor de preț, voucherelor menționate fiindu-le adăugate subvenții masive în agricultură, transporturi și IMM-uri, alte costuri ale căror efecte vor alimenta conturile oligarhiei politico-industriale din paradisurile fiscale ale lumii. Dacă costurile administrative, voucherele și subvențiile vor fi acoperite prin împrumuturi bancare cu dobânzi discutabile, parte a actualei strategii de dezvoltare perdante, vom lăsa copiilor noștri o superbă moștenire, constând în zeci de miliarde de euro care vor trebui rambursate de copiii noștri.

Românii nu au nevoie de vouchere și subvenții care alimentează spirala inflaționistă. Ei au nevoie de salarii corecte în mediul privat, anularea costurilor direcționate spre nevoile privilegiaților politici, reglementări dure și ferme care să limiteze exportul produselor de bază și importurile bunurilor ce alimentează consumerismul național. Avem nevoie de o strategie care să genereze un curent național asemenea niponismului, proiect care a salvat Japonia de la haos și prăbușire după o guvernare militaristă dezastruoasă.

Iar noi, românii, ca niște buni patrioți ar trebui ca timp de cinci ani să ne facem concediile în țară, nu în Grecia, Bulgaria, Turcia, Croația, Italia sau în Caraibe, aducându-ne aportul la dezvoltarea turismului național și implicit la creșterea PIB-ului românesc. Un efort care ar salva o generație compromisă și ar genera o emulație națională soldată într-un final cu repatrierea milioanelor de români care muncesc pentru dezvoltarea altor state din Europa.

Dacă Justiția și-ar face datoria dispunând confiscare tuturor averilor oneroase și nu doar condamnarea la câteva luni de închisoare a gulerelor albe și albastre, România ar avea bani pentru a plăti datoria publică și pentru a demara un proiect de țară viabil, fără a-și umili cetățenii cu vauchere, subvenții, tichete și alte invenții inflaționiste.

Orice om decent este ruşinat de Guvernul sub care trăieşte. (H. L. Mencken)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!