În zilele de 28 și 29 aprilie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de hramul Mănăstirii „Sfânta Ana” din Rohia.
Întrucât aceste manifestări vor avea loc de Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii” și se preconizează participarea unui număr însemnat de credincioşi, jandarmii se vor afla cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, urmărind identificarea şi monitorizarea persoanelor cu un comportament deviant (cerşetori, hoţi din buzunare etc.) care sunt prezenţe obişnuite în locurile unde se concentrează un public numeros.
Mr. Radu Vasile, purtător de cuvânt IJJ Maramureș: ”Jandarmeria Maramureş recomandă participanților să evite conflictele de orice natură iar cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.”
Foto-arhiva