Cristian Niculescu Țâgârlaș, despre proteste: Organele statului trebuie să aplice măsuri coercitive dure - Ziarul de Maramures

Cristian Niculescu Țâgârlaș, despre proteste: Organele statului trebuie să aplice măsuri coercitive dure

Organele statului trebuie să aplice măsuri coercitive dure, a declarat astăzi senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș pentru Ziarul de Maramureș.

Nimeni nu se poate considera deasupra legii, a punctat Țâgârlaș.

Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator de Maramureș: ”Din punctul meu de vedere, pentru respectarea legii nu ai nevoie de o facultate. Nu există niciun fel de motivație să te consideri deasupra legii, motiv pentru care protestele care nu îndeplinesc dispozițiile legale în ceea ce privește autorizarea lor trebuie să fie sancționate, respectiv organizatorii acestor manifestări. În altă ordine de idei, fondul protestelor mi se pare total deplasat în condițiile în care discutăm de o pandemie acceptată la nivel mondial sub aspectul existenței, dar și al impactului pe care-l are aceasta asupra vieții oricăruia dintre noi. Faptul că manifestanții nu poartă mască și au un comportament anarhic nu duce la nimic bun. Opinia mea este că organele statului trebuie să aplice măsuri coercitive dure astfel încât asemenea persoane, care nu înțeleg ce înseamnă democrația, ce înseamnă protestul legal, să fie sancționate pentru că în joc este siguranța tuturor cetățenilor.”

Întrebat despre cum vede implicarea AUR în acest tip de proteste neautorizate, demnitarul a făcut o paralelă cu ceea ce se întâmplă în Senatul României punctând faptul că este vorba, în fapt, de un comportament anarhic.

Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Din punctul meu de vedere reprezentanții acestui partid, dacă sunt implicați în astfel de organizări ilicite, e cu atât mai grav în condițiile în care chiar și în Senatul României, foști reprezentanți din AUR, celebra doamnă senator Șoșoacă, încalcă atât bunul simț cât și regulamentul de organizare și funcționare a Senatului stând fără mască în plen, adresând injurii și invective colegilor. Este un mod de comportament total aberant, anarhic, care nu are vreo legătură nici cu democrația, nici cu bunul simț și nici cu cei 7 ani de acasă.”

Mai multe detalii pe acest subiect găsiți în link – Baia Mare: AUR face capital de imagine prin proteste organizate și neautorizate. Ce fac autoritățile? Jandarmeria Maramureș-primele măsuri dispuse

  • Dle Senator, cu tot respectul dar ce prevede regulamentul de organizare si functionare al senatului. Ce fac colegii chestori care au in atributii si ordinea in timpul lucrarilor ? De ce nu evacueaza pahidermul anarhist?

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!