În primul semestru al anului 2022, compartimentul Relații de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș a desfășurat acțiuni specifice de control în vederea identificării situațiilor de încălcare a legislației în domeniul relațiilor de muncă, informează inspectoratul.
Astfel, au fost controlați un număr de 1.043 de angajatori fiind identificate un număr de 1480 de cazuri de încălcare a legislației specifice, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și intrarea în legalitate.
Au fost sancționați un număr de 200 de angajatori, fiind aplicate 325 de sancțiuni contravenționale respectiv, 215 avertismente și 110 amenzi în valoare de 735.500 lei. Au fost identificate un număr de 35 de persoane care munceau fără forme legale.
Amenzile aplicate au fost: 14 amenzi pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată în valoare de 435.000 lei, 13 amenzi în valoare de 75.000 lei pentru împiedicarea controlului, 15 amenzi în valoare de 64.700 lei pentru nerespectarea prevederilor privind transmiterea în REVISAL a c.i.m. sau înregistrarea de date eronate, 68 de amenzi în valoare de 163.800 lei pentru încălcări ale dispozițiilor Codului muncii.