Primarul din Ulmeni, Lucian Morar a fost suspendat din funcția de prim-vicepreședinte PMP, la nivel national. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe care s-a desfășurat în Constanța.
Surse apropiate au relatat pentru Ziarul de Maramureș faptul că, Lucian Morar urmează să fie suspendat și din funcția de președinte PMP Maramureș, iar acest lucru va fi posibil tot în cadrul unei ședințe la care va participa și conducerea PMP București. După ce Morar va pierde funcția de președinte se va numi o nouă conducere interimară PMP Maramureș care va organiza alegerile interne.
De precizat ar mai fi un lucru extrem de important, faptul că Lucian Morar nu va fi dat afară din partid. Astfel, colegii săi au decis să nu-i lase drumul liber spre PSD Maramureș. Primarul din Ulmeni în mod public și-a exprimat afinitatea pentru social-democrați. Dacă va dori să adere cu adevărat pentru acest partid va trebui fie să-și dea demisia din PMP Maramureș, fie să aștepte închiderea mandatului, în caz contrar, acesta poate să-și piardă calitatea de primar.
În cadru discuțiilor de partid s-a pus în dezbatere problema suspendării unor consilieri municipali și județeni care și-au exprimat afinitățile pentru alte formațiuni politice. Deocamdată nu s-a luat o hotărâre însă urmează să se ia o decizie și în privința acestora.