5 septembrie 2022. Începe calvarul numit anul școlar, cel mai important proiect perdant al democrației haotice din România.
După doi ani de pandemie, timp în care școlile au fost mai mult …sau mai puțin frecventate fizic, starea infrastructurii este sublimă pe considerentul că… putea să fie și mai rău. Administrațiile publice nu au bani să investească în școli, bugetele lor suple fiind consumate pentru salarii, manifestări publice gratuite, alimentarea conturilor firmelor clientelare care produc SF și PT niciodată puse în practică, subvenționarea cultelor și promovarea media a fantasmagoriilor edililor, numite strategii sau sinergii.
De 21 de ani, învățământul este o ”prioritate zero” pentru România, exprimare aberantă acceptată în mediul politic, economic, mass media și chiar academic. Nu știu pe cine să întreb dacă ”prioritatea zero” este mai urgentă decât ”prioritatea 1” dar nici nu are relevanță pentru țara în care legea este încălcată, cu sau fără derogare, de însăși cei chemați să o respecte.
Statisticile de ultimă oră sunt reci și lipsite de logică. Aflăm de la ministrul Cîmpeanu că în cele 17.872 de unități de învățământ preuniversitar din țară s-au făcut mari progrese, doar 306 școli mai având grupul social în exterior. Și că manualele au ajuns la școli în proporție de 98% , posturile didactice fiind deja ocupate în proporție de 96% iar funcțiile de director și adjuncți din sistem sunt alocate în 80% din cazuri, pe baza concursurilor de competență. Fără coloratură sau afiliere politică, garanția corectitudinii rezultatelor fiind asigurată de inspectoratele școlare muribunde, cu inspectori generali și de specialitate numiți pe bază de algoritm…politic.
Și pe când eram măcar statistic mulțumit și liniștit de tendința asimptotică spre perfecțiune a sistemului în drum spre România Educată, iese ministrul Bode care anunță ritos că sunt ceva probleme cu autorizațiile ISU, doar o treime din cele 24.915 de unități școlare având nevoie de autorizare. Mai exact 3.783 de școli nu au autorizare, dar in 862 dintre aceștia se ”lucrează” la obținerea lor.
Cum este posibil ca la 7 ani de la tragedia și revolta Colectiv reglementările ISU nu sunt respectate? Păi e simplu, la presiunea decidenților administrativi, a politicienilor obedienți, cârciumarilor și a altor oameni de bine, decidenții au găsit soluția, modificând HG 571/2016 care stabilea obligativitate asigurării condițiilor de securitate împotriva incendiilor. Mai exact toate clădirile în care funcționează grădinițe, scoli gimnaziale și licee, autorizate înaintea apariției hotărârii de guvern, din 2016, sunt scutite de obligativitatea autorizării, elevii respectivi nefiind, probabil, în pericol!
Și mai avem o problemă în raport cu securitatea fizică a elevilor și profesorilor raportat la creșterea violenței publice, consumului de droguri și bullyingului în scoli. Tot ministru Cîmpeanu spune ca doar 46% dintre școli au sisteme de supraveghere video, însă fără monitorizare în timp real, 57% nu au nici un fel de sistem de pază iar în 43% din școli paza este asigurată în regim mixt de agenți ai firmeșlor de pază și angajați proprii.
Fără pretenția de a trage concluzii, putem accepta faptul că învătământul preuniversitar pornește la drum cu clădiri cârpite, toalete neracordate, mobilier uzat și depășit, dotări direcționate preferențial, fără personal sanitar de specialitate, cu profesori unși peste noapte în cadre didactice, fără resurse pentru plata facturilor de energie electrică și căldură? Evident că nu putem, dar o vom face și în acest an căci sistemul trebuie să funcționeze, chiar dacă nimeni nu este tras la răspundere pentru corupția, incompetența, nepotismul si eșecurile fenomenului social definit ca prioritate zero. Adică nimic, vid, nul!
Despre programa noului an școlar, modificările legii educației, distinsul corp profesoral, elevi, fauna școlară și părinții helicopter… data viitoare…
”Învățământul este un lucru admirabil, dar e bine să ne amintim din când în când ca nimic din ceea ce merită să fie știut nu poate fi predat.” (Oscar Wilde)
