PNL PSD AUR PSD
Turul României 2022-Tricoul galben merge în Noua Zeelandă - Ziarul de Maramures

Turul României 2022-Tricoul galben merge în Noua Zeelandă

Ediția cu numărul 55 a Turului României a fost câștigată de Mark Stewart, de la echipa neo zeelandeză Bolton Equities Black Spoke, aflată pentru prima dată în România, care a fost desemnată și cea mai bună echipă din competiție.

PNL

Românul Eduard Grosu (Drone Hopper) a câștigat Clasamentul pe puncte, irlandezul Cormac McGeough (Wildlife Generation) – Clasamentul Cățărătorilor, germanul Mika Heming (ATT Investments) – Clasamentul Tinerilor, iar Cristian Răileanu (Echipa Națională a României) – Clasamentul Românilor.

PSD

Turul României 2022 a avut loc în perioada 6-11 septembrie pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Maramureș, Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit de fiecare dată astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul a traversat zone emblematice precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei, Țara Bârsei în județul Brașov și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan.

Diversitatea peisajelor românești, o multitudine de obiceiuri, tradiții și comunități, precum și frumusețea locurilor traversate au fost promovate, în premieră pentru ciclismul românesc, în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport. Pe plan local, Turul a fost transmis în direct și integral pe canalul TV Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan (partenerul principal de organizare al Turului). De asemenea, retrospectiva fiecărei etape a fost transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1. Materiale video și știri din timpul competiției au fost disponibile zilnic pe Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor au fost puse la dispoziție abonaților și pe aplicația Eurosport Player.

Anul acesta, în premieră pentru ciclismul românesc, Turul României a lansat o campanie dedicată suporterilor, care au fost invitați să iasă pe traseu ca să încurajeze sportivii. A răspuns excelent invitației partea de Nord a țării, pe traseul primei etape – la Suciu de Sus, aproximativ 300 de copii îmbrăcați în costume populare, mobilizați de jurnalistul Adrian Marchiș, fiu al satului și mare iubitor de ciclism, au așteptat câteva ore pentru a-i putea saluta pe cicliști. La Căianu Mic, cicliștii au fost primiți cu aplauze și mesaje de încurajare imprimate pe un banner uriaș: „Frumoasă organizare! Felicitări! A fost o mare onoare pentru noi să vă putem întâmpina chiar la noi acasă. Mult succes!”, a transmis Paul Știr, primarul comunei Căianu.

„Ne-am bucurat din suflet și autentic! Să le transmiteți tuturor cicliștilor că Turul României ne va rămâne în inimi mereu!”, a transmis și Mihaela Hiticaș, consilier de comunicare la Primăria Beclean, unde drumul a fost flancat de suporteri de la intrarea până la ieșirea din oraș.

Un alt record al ediției din acest an a fost atins la cursele pentru copii, organizate în șase dintre orașele de start/finiș: Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian și București, la care au participat aproape 2000 de copii (cu un record de 800 de participanți ieri, în București). Acest lucru arată popularitatea de care se bucură bicicleta în rândul tinerilor și face o promisiune pentru viitorul ciclismului românesc.

„Anul acesta, Turul României a arătat potențialul pe care îl are un asemenea eveniment în promovarea României. Niciun alt sport nu reușește asta, pentru că niciun alt sport nu poate veni la tine acasă, așa cum o face o competiție ciclistă desfășurată pe șosea. Turul României a parcurs anul acesta un traseu din Nordul până în sudul țării și, pentru prima dată, a fost întâmpinat de suporteri care s-au îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru a aplauda caravana ciclistă. Unde vom merge anul viitor? O să-i întrebăm chiar pe români asta, în săptămânile următoare, pe pagina noastră de facebook, Tour of Romania. Pentru că Turul României este al tuturor și pentru că vrem să ajungem să fim o singură inimă care să bată pentru ciclism”, spune Alex Ciocan, președintele Federației Române de Ciclism.

Premii totale în valoare de peste 26.000 euro pentru cicliști

La ediția din acest an au participat cicliști profesioniști din țări precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Columbia, care au concurat atât pentru puncte UCI, cât și pentru premiile în valoare totală de peste 26.000 de euro. La finalul fiecărei etape, liderii clasamentelor au primit tricouri distinctive pe care le-au purtat în etapa următoare, după cum urmează:

● Tricoul galben – Lider în Clasamentul General
● Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte
● Tricoul Verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor
● Tricoul Alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani)

S-au acordat și tricouri trofeu:

● Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor (a fost purtat în competiție)
● Tricoul Gri – Lider în clasamentul pe echipe (s-a acordat la finalul ultimei etape).

Turul României 2022 a fost organizat de Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Ministerul Turismului și Auchan Retail România.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!