Nu sunt și nici nu voi fi niciodată un personaj agreat de comunitatea maghiară, în prea multe ocazii având opinii contrare și critice trendințelor revanșarde și iredentistite prin care unii membrii ai maghiarimii locale își expun sentimentele de apartenență și mândrie națională.
Nu am uitat și am scris recent despre cei zece ani scurși de la demersul public prin care liderii comunității maghiare au ales să-și ”educe”conaționalii. Am fost profund jignit de afirmațiile prin care erau puși la zid, și chiar ostracizați, cei care și-au ”permis” să-și dea copiii la școli cu limba de predare română, au intrat în căsătorii mixte sau nu acționau pentru a rămâne ”maghiari puternici, mândri și de calitate!”.
Nu am cerut să devin cetățean al Ungariei, nici eu și nici familia mea, pentru că nu am uitat și acceptat modul în care m-au primit maghiarii la graniță, în 1990, spunând că eu nu sunt maghiar ci doar un „büdös oláh”, adică valah împuțit, deși în pașaportul meu numele era clar. Am învățat maghiara în particular, părinții înscriindu-mă de la început la clasă de limba româna, grație profesorului Farkas care a venit acasă la mama și i-a spus că e dispus să mediteze copiii asemenea mie, în fiecare joi după amiază de la ora 5 la 7 seara. Și asta am făcut timp de trei ani, motiv pentru care vorbesc, citesc și scriu, e drept că uneori cu mici erori gramaticale, în limba maternă, citindu-i în orginal pe Jókai Mór, Móricz Zsigmond , Endre Ady sau Molnár Ferenc .
Într-un oraș cu o comunitate maghiară din ce în ce mai mică dar puternică în toate domeniile vieții economico-sociale, toleranța este o necesitate firească și nu doar un obiectiv de negociat în fiecare campanie electorală. Atitudinea edilului nu este o noutate și chiar dacă în unele cazuri intenția este corectă din punct de vedere politic, modul cum este abordată și prezentată tema, este greșită și tendențioasă. Așa este posibil ca orașul Baia Mare să fie sufocat de anglicisme, de la panourile cu denumiri de firme și până la reclame pentru diverse produse străine. Iar administrația publică tolerează și chiar încurajează acest fenomen.
De fapt, problema se află în comunitatea maghiară care și-a negociat în anul 2020, din nou, accesul în funcții publice prin susținerea necondiționată a actualului edil. Pentru un post de viceprimar și unul de administrator public, maghiarimea băimăreană și nu doar liderii ei, este prea des degradată din meritul istoric incontestabil pe care îl are în istoria acestui oraș.
Până când comunitatea maghiară nu va înțelege că trebuie să desemneze ca lideri și reprezentanți pe cei mai capabili și respectați membrii, va continua să aibă statut de grup social tolerat și admis, motiv pentru care nici un bulevard important și nici o piață din municipiu, nu va purta numele lui Bánfihunyadi Ötvös János, Kopácsi István, Németh József sau Thorma János.
Și să mai știți domnilor din administrație că în fiecare zi, trec prin centrul istoric pe lângă clădirea în a cărei vitrină imensă tronează, probabil în mod intenționat scris greșit, numele marelui sculptor Vida Gheza.
”Razbunandu-te, te faci egalul adversarului… iertandu-l, te arati superior lui.” (Francis Bacon)
