PNL PSD AUR PSD
Bon valoric pentru copiii cu afecțiuni de vedere. Bonul se acordă copiilor care provin din familii vulnerabile - Ziarul de Maramures

Bon valoric pentru copiii cu afecțiuni de vedere. Bonul se acordă copiilor care provin din familii vulnerabile

La ultima ședință a Senatului României, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a susținut proiectul de lege care vine în ajutorul copiilor din familii vulnerabile care prezintă afecțiuni de vedere.

PNL

Conform legii votate, părinții sau reprezentanții legali ai elevilor, care provin din familii cu venituri mici sau cei ce sunt în plasament, vor putea să ceară un bon valoric pentru controlul oftalmologic al copilului lor și cumpărarea de ochelari de vedere pentru acesta în fiecare an, în valoare de 200 lei.

PSD

Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș: ”Prin această lege este facilitat accesul elevilor la achiziționarea ochelarilor de vedere sau a altor tipuri de dispozitive necesare. Părinții cu mai mulți copii vor putea cere vouchere pentru fiecare dintre ei. Îi felicit pe inițiatorii proiectului de lege, printre care se află și colegii mei de partid – Călin Bota și Florin-Alexandru Alexe – deputați de Maramureș, cu o mențiune specială pentru colega noastră Christine Thellmann, a cărei implicare și participare au fost determinante. Am o satisfacție deosebită când, prin votul meu, contribui la adoptarea unor legi ce susțin creșterea calității vieții și viitorul tinerei generații.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!