PNL PSD AUR PSD
Bienala timișoreană de arhitectură Beta 2022 - Ziarul de Maramures

Bienala timișoreană de arhitectură Beta 2022

În perioada 23 septembrie – 23 octombrie 2022, Timișoara a găzduit cea de-a patra ediție a bienalei timișorene de arhitectură Beta 2022.

PNL

Dacă ar fi să aruncăm o privire de ansamblu asupra ceea ce a însemnat ea numeric, avem așa: 54 de evenimente, 3 expoziții, printre care evenimentul principal, “Another Breach in the Wall”, ce a adus la un loc peste 140 de lucrări de arhitectură și artă contemporană din întreaga lume, 22 de kilometri de traseu urban în Timișoara cu 62 de intervenții în spațiul public dintre care 10 realizate de arhitecți și artiști români, o competiție deschisă la nivelul euroregiunii DKMT din cele trei țări învecinate (România – Ungaria – Serbia), o clădire deschisă publicului – Palatul Ștefania, 25 tururi ghidate ale expoziției principale și arhitecturale în cartierele din oraș, 10 conferințe și discuții la care au participat 28 de invitați, 6 proiecții de film, o consultare publică pentru o soluție tehnică de regenerare urbană, o lansare de carte și chiar un campionat de fotbal.

PSD

Au fost 4 săptămâni în care s-a deschis discuția despre Oraș ca fiind un bun comun și în care s-a investigat relația fiecăruia dintre noi cu spațiul urban, cea de-a patra ediție fiind dedicată proiectelor și acțiunilor capabile să genereze spații urbane excepționale, punând la îndoială legile, regulile și codurile pe baza cărora orașele, în mod tradițional, sunt create și locuite.

Scopul final al Beta 2022 a fost să demonstreze cum spațiul urban (mediul în care ne întâlnim, ne jucăm, dezbatem, protestăm, avem grijă unii de ceilalți, colaborăm și multe altele) poate fi creat de oricine dispune de instrumentele și planul potrivit și să aducă o serie de instrumente prin care încurajează publicul să fie un actor activ în spațiul urban și să își recâștige, în mod responsabil, dreptul la oraș.

Expoziția principală din cadrul bienalei, ‘Another Breach in the Wall’, și-a propus să prezinte intervenții care nu urmează legi, reguli și coduri în mod implicit, ci le negociază, le reinterpretează, le fac vizibile, intră în fisurile lor, le exploatează zonele gri sau le radicalizează. Dacă legile, regulile și codurile sunt zidurile invizibile care ne organizează viața de zi cu zi, subiectul expoziției a fost reprezentat de portițele prin intermediul cărora se pot deschide breșe în aceste ziduri, făcând posibile comportamente noi și neașteptate. Aceste intervenții nu sunt realizate doar de arhitecți și urbaniști, ci și de designeri, artiști, activiști și de toți cei care – singuri sau în grup – adoptă o abordare creativă și critică a orașului, transformând modul în care acesta este locuit.

În cadrul expoziției-concurs Beta (concurs care susține și promovează arhitectura de calitate din euroregiune, fiind concepută ca o interfață de relaționare atât în cadrul profesiei, cât și între profesie și mediul socio-cultural în care aceasta activează) s-au oferit premii în valoare de 9.500 euro din cei 14.000 alocați, iar din cele 95 de lucrări înscrise, s-au făcut remarcate, după cum urmează:

Spațiu construit:
Mențiune: Timea Kos – Casa de la Ostrov
Premiu: For – Faber

Spațiu interior
Mențiune: Alexandru Buftea, Laurențiu Isopescu, Ariana Țuțuianu – Headoffice
Mențiune: Vinklu – Comun Cafe

Spațiu public
Premiu: Marius Găman, Ana-Maria Branea – Living Heritage – Regenerarea urbană a zonei Tragel Zuid

Lucrări de licență
Nominalizare: Regina Tábori – Mill Lake Picnic
Nominalizare: Rebeca Ioana Faur – Ansamblul cetății din Ineu
Mențiune: Eszter Vörös-Grigoriu – Mighty Fortress – Early Intervention Center for Autistic Children
Mențiune: Cseke Andrea – Artera vie a municipiului Oradea
Premiu: Andrei Cîra – Memorialul revoluției

Inițiative / Experimente / Viziuni
Mențiune: Brîndușa Raluca Havasi – My school can be cool CNTLR
Mențiune: Muzeul Cineastului Amator – Salonul de fotografie industrială
Premiu: Gabriela Domokos – Pașcu – Peisaje culturale în Banat

Pentru categoria 6. Eseu, juriul a decis să nu ofere premii.

Fotografie:
Nominalizare: Alexandru Todirică – Minimarket ABC
Nominalizare: Miljena Vučković – Common beauty
Mențiune: Andrei Drăcea – Orașul din sufragerie
Mențiune: David Dumitrescu – Utilizatorul nu a fost găsit
Premiu: Alexandru Todirică – No man’s playground

Fiecare premiu acordat este în valoare de 1000 euro, fiecare mențiune acordată este în valoare de 500 euro iar pentru lucrările nominalizate nu s-au acordat premii în bani.

Organizatori: OAR Timiș, Facultatea de Arhitectură din Timișoara (FAUT)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!