Istoria celebrării morților se pierde în negura timpului. O făceau popoarele antice iar în modalități preluate, mai mult sau mai puțin fidel, se întâmplă și în societatea modernă ahtiată după senzaționalul desuet.
De la legenda lui Jack, cel pedepsit de Diavol să bântuie prin lume cu un felinar în căutarea drumului spre rai sau iad, s-a ajuns la Halloween-ul devinit a doua mare sărbătoare prin prisma consumerismului specific occidental. Astfel, într-o țară pretins ortodoxă cu rădăcini creștine puternice în loc să ne omagiem morții celebrăm importul unei sărbători, care nu are nimic de a face cu tradițiile românești pe care le clamăm vehement dar nu le respectăm.
Mergeți în cimitirele noastre și veți constata cât de puțin ne respectăm aparținătorii plecați în veșnicie. Morminte abandonate cu cruci sau pietre funerare șterse, coroane putrezite năpădite de buruieni, locuri de veci acoperite de rahatul câinilor vagabonzi și gunoaiele boschetarilor aciuați în zonă, iată realitatea tristă al unui loc special care contează pentru noi, mai puțin decât ieșirea mascată și împopoțonată într-o cârciumă sau un pub cu fițe. Iar realitatea tristă este că unii dintre noi ne amintim de părinți și bunici doar de ziua Tuturor Sfinților, când rușinați parcă de nevolnicia și delăsarea în care trăim, ne ducem să vedem dacă mai există mormintele celor dispăruți. Cu inimile reci, ochii uscați și gândurile la petrecerea de prost gust a Halloweenului.
Respectul pentru cei plecați nu se manifestă declarativ și ostentativ. Nici măcar prin a avea cea mai mare criptă, piatră de marmură scumpă, statui kitcioase străine datinilor românești, buchete imense ce atestă opulența averilor ilicite, candele sofisticate sau aranjamente florale cu pretenții artistice. Nici măcar prin vestimentația scumpă și de prost gust cu care se afișează unii, vrând să certifice și să legitimeze chiar și în cimitire, un presupus statut social de parvenit al noii aristocrații capitaliste. Așa cum nu contează nici fala adusă de rangul sau numărul de popi care, vin chemați sau nechemați la mormânt, pentru a lălăi cuvinte de neînțeles și lipsite de valoare în timp ce îndeasă fără jenă în sutane bacnotele mirosind a vinovăție și tupeu.
Iar dacă totuși vreți să asociați Halloweenul de ceva real și omniprezent, uitațivă la viața publică populată de strigoi, vrăjitoare, fantome și vampiri. Îi găsiți în Parlament, Guvern, administrațiile locale, în tot high life-ul balcano-fanariot românesc din mediul de afaceri, cultură sau sport. Priviți-le mimica, gestica, ținutele dar mai ales fețele buhăite, obeze și transfigurate de operații estetice și procedee de tunare. Ascultați-i cum se manifestă și vorbesc, bolnavi de egocentrism și infatuare, epigoni ai vremurilor ce par a fi descendenții unor anumale ce prezintă variație în formă.
Ce exemplu mai bun de Halloween românesc avem nevoie, după spectacolul penibil și revoltător din consiliul local băimărean? După episodul de ieri, am decis dezgustat că nu mai vreau să asist la umilirea unor oameni lipsiți de respect față de propria lor persoană, incapabili să reacționeze cu o minimă decență. Nu vreau să mai fiu reprezentat de oportuniști visători fără coloană vertebrală, demoazele virginale fără mândrie, pupincuriști flămânzi, fripturiști sau specimene din rasa moluștelor nevertebrate, gașcă de jalnice târâtoare prin canalele mizeriei morale locale. Vă meritați soarta căci dacă nu sunteți capabili să stopați derapajul public flagelator, nu aveți nici măcar mândria de a pleca, dintr-o stare de fapt care vă descalifică reducându-vă la statutul de prostituat/a cu beneficii.
”Suntem cu toții vizitatori în acest timp, în acest loc. Suntem doar în trecere. Scopul nostru aici este să observăm, să învățăm, să creștem, să iubim… și apoi să ne întoarcem acasă.” (proverb aborigen)
