PNL PSD AUR PSD
Un sfert dintre tinerii italieni nu muncesc şi nici nu studiază - Ziarul de Maramures

Un sfert dintre tinerii italieni nu muncesc şi nici nu studiază

Peste trei milioane de tineri italieni cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani nu muncesc şi nici nu studiază, reprezentând categoria aşa-numiţilor ”nini”, iar Italia este astfel ţara europeană cu cei mai mulţi tineri din această categorie, relevă un raport prezentat marţi de ONG-ul ActionAid şi de sindicatul CGIL, cel mai mare sindicat italian, relatează agenţia EFE și Agerpres.

PNL

Pe ansamblul Italiei, unu din patru tineri (25,1%) intră în categoria ”nini”, cu o pondere mai semnificativă în rândul femeilor şi fetelor, ce reprezintă 56% dintre persoanele tinere care nu au nicio activitate.

PSD

Diferenţele în nivelul de inactivitate ies în evidenţă mai ales între nordul şi sudul Italiei – în sud, unde se află regiunile mai puţin dezvoltate ale ţării, procentul de ”nini” în rândul tinerilor este de 39%, faţă de 18% în nord-est.

Deşi raportul a fost elaborat pe baza datelor din anul 2020, când impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei a fost major, inclusiv în zonele Italiei cele mai dinamice economic, rata inactivităţii în rândul tinerilor depăşeşte cu 15% media europeană.

Mai mult, doi din trei tineri italieni care nu studiază şi nici nu muncesc nici măcar nu îşi caută un loc de muncă, observă autorii raportului. Iar dintre şomerii cu vârste sub 35 de ani care îşi caută loc de muncă, un procent de 36,3% nu au reuşit în ultimele 12 luni să se angajeze.

Foto-Wallpaper Flare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!