PNL PSD AUR PSD
Portugalia: O persoană şi-a pierdut viaţa în inundaţii la Lisabona provocate de ploile torenţiale - Ziarul de Maramures

Portugalia: O persoană şi-a pierdut viaţa în inundaţii la Lisabona provocate de ploile torenţiale

O persoană şi-a pierdut viaţa în noaptea de miercuri spre joi în inundaţiile produse la Lisabona în urma ploilor torenţiale, au anunţat serviciile de protecţie civilă, relatează AFP și Agerpres.

PNL

„Deplângem moartea unei persoane”, în vârstă de „circa 55 de ani”, care „se afla într-o pivniţă care a fost inundată”, a declarat comandantul protecţiei civile, André Fernandes, în cadrul unei conferinţe de presă.

PSD

El a sfătuit populaţia să rămână în locuinţe „în perioadele cu precipitaţii torenţiale”.

Ploile abundente, care au provocat inundaţii în mai multe cartiere din Lisabona, au avariat numeroase autoturisme, în timp ce mai multe gări, tuneluri şi drumuri din capitală au fost închise.

Această situaţie „arată provocarea şi pericolul schimbărilor climatice”, a declarat primarul Lisabonei, Carlos Moedas, precizând că anul viitor va începe construcţia de tuneluri subterane pentru drenarea apelor pluviale.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!