Astăzi, 17 decembrie 2022, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului ”Crăciun în Maramureș”. Evenimentul a fost unul extrem de reușit.
”Crăciun în Maramureș” s-a desfășurat la Muzeul Satului din Baia Mare, iar deschiderea oficială a fost făcută de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan. Șeful administrației județene le-a mulțumit tuturor pentru prezență, dar și acelora care au făcut posibil ca în cuprinsul manifestărilor să poată fi organizate cele mai frumoase momente/activități cu specific maramureșean. Șeful administrației județene a punctat și faptul că, este important ca noi, toți, să păstrăm și să respectăm datinile și tradițiile moștenite de-a lungul vremii deoarece cu aceste obiceiuri ne identificăm noi, maramureșenii. Președintele Ionel Bogdan a urat sărbători frumoase tuturor.
La eveniment a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan precum și prefectul de Maramureș, Rudolf Stauder, dar și parlamentari și alți oficiali.
După deschiderea evenimentului, programul a continuat cu un concert de colinde în care au fost angrenate cete de colindători, dar și artiștii Florentina și Petre Giurgi, Năstăcuța Iuga și Grupul Iza. Târgul de Crăciun a fost și el unul reușit, aici fiind prezenți producători locali și meșteri populari, care au expus produsele și lucrările pe care ei le realizează.
Cetele de colindători au împânzit Muzeul Satului, iar urările și cântările lor au bucurat pe toți cei prezenți deoarece s-a anunțat nașterea Domnului Isus Hristos. Gazdele i-au întâmpinat cu bucate traditionale, pălincă și vin fiert. În locuri special amenajate, bărbații s-au ocupat de preparatele realizate în ciaune. Tocăniță, bulz, platouri cu slăninuță și cârnați și multe alte bunătăți ne-au făcut cu ochiul chiar și nouă. Am asistat și la pârjolirea tradițională cu paie și foc, a porcului. Ulterior acesta a fost curățat, tranșat și gătit.
Facem precizarea că rolul de gazde din Muzeul Satului și l-a asumat UAT-urile: Bicaz, Gârdani, Cavnic, Mireșu Mare, Groși, Recea, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Târgu Lăpuș, Giulești, Bogdan Vodă, Călinești, Petrova și Poienile de sub Munte. Fiecare gazdă a purtat haine tradiționale conform zonei din care provine. Pentru fiecare zonă în parte au răsunat vocile cetelor de colindători. Zoarnele moșilor cu doangele au reușit să capteze atenția întregului auditoriu, momentul lor fiind nu doar unul spectaculos, ci și zgomotos. Astfel, misiunea lor a fost îndeplinită, iar răul a fost alungat! (VIDEO-jos)
Ploaia de azi nu ne-a oprit în a ne bucura de toate momentele pregătite de Consiliul Județean Maramureș la Muzeul Satului din Baia Mare. Astfel că, am fost plăcut surprinși să dăm cu ochii de Mircea Bravo și tanti Lenuța din Chinteni. Minunați, ambii! Acum, cei care-i îndrăgesc au avut posibilitatea să stea de vorbă cu ei și să-i vadă și într-o altă ipostază. Aceștia au fost curioși de tot ce se întâmpla în jurul lor, astfel că, au primit răspunsuri și s-au bucurat de ospitalitatea maramureșenilor.
Printre elementele de noutate cu care au venit în acest an organizatorii s-a numărat și parada de căruțe trase de cai. Alaiul s-a deplasat din fața Palatului Administrativ spre Muzeul Satului din Baia Mare, pe traseul: strada Gheorghe Șincai, Podul Viilor, strada Câmpul Tineretului, pe lângă Stadionul Viorel Mateianu.
În încheiere, trebuie să vă spunem că cea de-a XIV-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș” a fost organizată de Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș.