FOILETON BAIA SPRIE. Ultimul tren cu călători a părăsit gara din Baia Sprie în primăvara anului 1963 - Ziarul de Maramures

Breaking News

FOILETON BAIA SPRIE. Ultimul tren cu călători a părăsit gara din Baia Sprie în primăvara anului 1963

Vechea dorință a locuitorilor din orașul Baia Sprie de-a avea cale ferată a fost îndeplinită pe 9 noiembrie 1905. Primarul Emil Coconeți în raportul său din anul 1922, preciza: „Baia Sprie ca oraș cu consiliu este în cea mai mare depărtare de la centru. A trăit viața lui pașnică și liniștită ne conturbat de aglomerația lumii. Voind însă a ține pașii cu cultura înaintată și cu comerțul prin calea ferată avea să fie legat cu circulația mare a celorlalte orașe”. La edificarea acestei linii ferate au contribuit: orașul Baia Sprie cu 90 000 coroane, ministerul de finanțe cu 20 000 cor., județul Satu Mare cu 10 000 cor., orașul Baia Mare cu 20 000 cor.

Ziarele locale ale vremii consemnau evenimentul mult așteptat astfel: „Cu o zi înainte, strada principală de la podul Săsar până la restaurantul Corona a fost împodobită cu steaguri. În dimineața zilei de 9, consilierul miner (era și directorul școlii de maiștrii mineri din oraș) Pál Szokol și pastorul Lajos Nagy s-au deplasat la gara din Baia Mare pentru a se întâlni cu delegația oficială. Un tren special format din patru vagoane de clasa întâi a părăsit gara din Baia Mare la zece și un sfert, iar la ora 11 a intrat în gara din Baia Sprie, unde a fost aplaudat de întreaga populație a orașului. Comitetul a fost întâmpinat pe peron de primarul Jenõ Farkas care a spus: „cu acest tren orașul nostru s-a alăturat traficului mondial”.

Linia Baia Sprie – Baia Mare, avea 9 kilometri și avea următoarele opriri: Tăuții de Sus, continua spre zona „Phoenix” unde era stația Fabrica ajungea în zona Pieței de alimente „Izvoare” unde era haltă de unde continua spre gara din Baia Mare. Ultimul tren cu călători a părăsit gara din Baia Sprie în primăvara anului 1963, garniturile cu marfă pentru platforma industrială au mai circulat până în anul 1968.

Sursa: ”Baia Sprie în perioada interbelică 1918-1940”.
Editura Marist 2022
Autor Gheorghe Muntean

Informatii furnizate de Primăria Baia Sprie – Cultură

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!