Fostul şef din Formula 1, Bernie Ecclestone, crede că Mick Schumacher poate avea în continuare un viitor în acest sport deşi acum este doar pilot de rezervă la Mercedes pentru sezonul 2023, ce va începe în acest weekend cu Marele Premiu al Bahrainului, scrie DPA și Agerpres.
Mick Schumacher, fiul lui Michael Schumacher, de şapte ori campion mondial, nu a fost reţinut de echipa Haas pentru noul sezon competiţional, după ce a petrecut doi ani la această echipă. Acum el este pilot de rezervă pentru Lewis Hamilton şi George Russell, la Mercedes, iar Ecclestone spune că aceasta este cea mai bună situaţie a sa pentru a continua în Formula 1.
„Vom vedea ce se va întâmpla. Poate că îşi va găsi drumul. Nu cred că trebuie să înveţe prea multe. Trebuie doar să simtă că este dorit în echipă, să se ridice la nivelul aşteptărilor şi să se simtă şi el confortabil”, a spus Ecclestone.
Doar patru echipe îşi păstrează acelaşi cuplu de piloţi pentru sezonul 2023 al Campionatului Mondial de Formula 1, care debutează duminică în Bahrain şi care va alinia la start trei debutanţi, cât şi un pilot revenit în „Marele Circ”.
Dacă echipele de top, Red Bull, Ferrari şi Mercedes, precum şi Alfa Romeo şi-au păstrat piloţii, olandezul Nyck de Vries, americanul Logan Sargeant şi australianul Oscar Piastri sunt noutăţile din rândul echipelor AlphaTauri, Williams şi McLaren, în timp ce germanul Nico Hulkenberg revine în Formula 1 la Haas.
Două schimbări sunt, totodată, de semnalat în acest sezon întrucât francezul Pierre Gasly s-a transferat la Alpine în locul spaniolului Fernando Alonso, plecat la Aston Martin.
Campionatul Mondial 2023 de Formula 1 va avea în program 23 de Mari Premii.