PNL PSD AUR PSD
Minaur vs. Gloria Buzău, un meci în care ambele echipe au nevoie de victorie - Ziarul de Maramures

Minaur vs. Gloria Buzău, un meci în care ambele echipe au nevoie de victorie

Duminică, de la ora 13.00, CS Minaur va disputa ultimul meci din sezonul regular al Ligii a doua, pe teren propriu, cu Gloria Buzău. Jocul este transmis în direct de Digi 2 și Prima. Biletele de intrare costă 10 lei la tribuna oficială și 5 lei în restul stadionului. Acestea pot fi procurate de la sediul clubului de la Sala Polivalentă până vineri (ora 14.00) sau în ziua meciului, de la stadion, scrie minaur.ro.

PNL

Minaur va încerca să scoată maximum din acest meci, pentru că are mare nevoie de puncte. Sperăm ca tranziția de la Mihai Iosif la Vasile Miriuță să se facă cât mai ușor cu putință, mai ales că Miriuță este de multă vreme în cadrul clubului și cunoaște foarte bine jucătorii și ceea ce s-a lucrat în ultima vreme.

PSD

Oaspeții noștri de duminică speră încă la un loc de play-off, ei fiind în acest moment pe locul 7. Pentru aceasta însă, echipa antrenată de Adrian Mihalcea trebuie să obțină victoria. Punctele sunt însă foarte importante și pentru Minaur, deoarece se intră cu ele în faza a doua, fără a fi înjumătățite.

În caz de egalitate între Slobozia, Dinamo și Buzău și după ultima rundă, rezultatele directe dintre acestea, pe baza cărora se va face clasamentul special în trei, sunt: Dinamo – Slobozia: 1-0, Buzău – Slobozia: 3-1, Buzău – Dinamo: 2-1.

Sezonul regular al Ligii 2 se încheie duminică, 12 martie, dată la care se vor disputa jocurile ultimei etape (a 19-a). Luni, 13 martie, de la ora 13.00, la sediul FR de Fotbal va avea loc tragerea la sorți pentru a se stabili programul play-off-ului și play-out-ului.

Primele șase clasate la finalul sezonului regular vor juca în play-off, în sistem tur-retur, câte 10 meciuri de fiecare echipă.

Echipele de pe locurile 7-20 vor fi repartizate în două serii de play-out, urmând a disputa tot doar meciuri tur, adică încă șase partide de fiecare într-un interval de șapte etape.

În precedentele două sezoane, determinarea celor două grupe de play-out s-a făcut pe baza locurilor pe care s-a terminat în sezonul regular. În Grupa A au mers locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19, în timp ce în Grupa B au ajuns locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20.

În ediția trecută a Ligii 2 s-a retrogradat în Liga 3 astfel: clasatele pe locurile 6 și 7 în cele două grupe de play-out au picat direct, iar ocupantele locului 5 au jucat un baraj de menținere / retrogradare.

Etapa 19 (ultima din sezonul regular, duminică, 12 martie, ora 13.00)

Unirea Slobozia – FC Brașov
CS Minaur Baia Mare – Gloria Buzău
Ripensia Timișoara – CSA Steaua București
Metaloglobus București – Concordia Chiajna
CSM Slatina – Unirea Dej
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
CSC Dumbrăvița – Oțelul Galați
Politehnica Iași – Progresul Spartac
Dinamo București – Politehnica Timișoara
Unirea Constanța – CSC Șelimbăr

Clasament

Steaua București – 37p (35-18) – 18
Politehnica Iași – 37p (27-13) – 18
Oțelul Galați – 35p (20-11) – 18
Unirea Dej – 31p (29-24) – 18
Unirea Slobozia – 30p (28-15) – 18
Dinamo București – 30p (26-17) – 18
Gloria Buzău – 30p (26-20) – 18
Concordia Chiajna – 29p (21-15) – 18
FC Brașov – 27p (24-18) – 18
FK Miercurea Ciuc – 26p (24-16) – 18
CSM Slatina – 26p (17-10) – 18
CSC Dumbrăvița – 23p (23-33) – 18
Pandurii Tg. Jiu – 22p (20-27) – 18
Comunal Șelimbăr – 21p (16-22) – 18
Metaloglobus – 18p (16-21) – 18
Progresul Spartac – 17p (16-25) – 18
Ripensia Timișoara – 16p (16-21) – 18
Minaur Baia Mare – 15p (17-28) – 18
Poli Timișoara – 12p (12-28) – 18
Unirea Constanța – 12p (15-46) – 18

Foto: CS MINAUR

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!