Ultimii ani au fost dezastruoși pentru cei care se pretind urmașii dacilor liberi. Imaginea de plai mioritic, cu eroi precum Grigore Pintea și Nicolae Dunca, personalități definitorii pentru caracterul și fibra maramureșeană, a fost compromisă de cohorta de primari, miniștri, parlamentari și alte specii de demnitari corupți, pretinsă elită a unei regiuni cu oameni considerați mândri și cinstiți. Din păcate prea puțini din noua aristocrație locală murdară și abjectă, au căzut victime ale zeiței cu ochii legați, având sabia și balanța ca semne distincte ale menirii sale.
De la facerea lumii, banii sunt cei care mișcă totul. Oameni remarcabili, unii adevărate genii, au sucombat din cauza sărăciei decente, pe care au ales-o în detrimentul furtului și minciunii. O realitate perpetuată până în zilele noastre, mizerie morală la vedere pe care nu o mai arată cu degetul, la modul acuzativ, decât doar cei care mai au coloană vertebrală sau nu au pretenția să fie mai bogați, sau măcar la fel de bogați, cu cei care au gustat din borcanul cu miere al puterii.
Îi vedem printre noi, mai egali decât turma, obezi și cu mințile înecate în grăsimea acumulată în bănci, proprietăți imobiliare, mașini și țoale. Ei nu riscă să mai treacă prin lunile groazei post revoluționare, asemenea fostei nomenklaturi de partid și cozilor de topor securiste, personaje ascunse în vremurile fierbinți prin satele de origine, șurile socrilor sau în cabanele discrete ale sistemului silvic. Au supraviețuit primelor luni de după aglomerația din decembrie 1989, și-au reciclat imaginea și licențele prin intermediul foștilor colegi ”ștefangheorghiști” din noua putere devenind economiști, profesori sau istorici, cetățeni de nădejde care au blocat legea lustrației române.
Cei care trebuiau trecuți prin abatorul moralei publice, tocați prin mașina justiției flămânde, ascunși în afumătoriile pline de râie și ploșnițe au devenit, o parte din ei sau urmașii lor, noii Robespierre ai spațiului carpato-danubiano-pontic. Cei care astăzi frânează actul justiției pământene prin împărțirea dreptății pe principiul ”suntem noi…și restul, adică p(o)pulimea”, prin tertipuri juridice care duc procesele penale până la casare sau prescrierea faptelor. Așa se face că avem miniștrii analfabeți funcționari cu doctorate plagiate, președinți de partide a căror carte de muncă începe de la 38 de ani, șefi de județene cu bunici legionari, parlamentari cu hemoroizi schizofrenici, academicieni cu demență și primari cu averi asemenea șeicilor arabi.
Traversăm o criză morală profundă în care cea mai mare parte a presei muribunde se vinde pe nimic sau pe niște ”suplimente”, asemenea actorilor din circurile ambulante interbelice, disperați să pozeze în paznici ai unei democrații a mediocrității și prostului gust.
Dacă zeița Themis, cea numită Justice la romani, este nu doar oarbă ci și surdo-mută, nu trebuie să ne mire că astăzi conduc societatea incompetenții și birocrații cretini, afaceriștii imobiliari și interlopii locali, primarii corupți și curvele lor. Doar așa este posibil să avem directori de penitenciari și comandanți de jandarmi abuzatori sexuali, președinți de consilii județene fugari, șefi de poliție corigenți la examenele de titularizare, președinți de instanțe și de parchete cu averi de viziri. Nu trebuie decât să verificați agoniseala primilor 1.500 de oameni ai țării, aplicând apoi rețeta lor de succes și economiei naționale. Doar că nu se va întâmpla căci astăzi dreapta este și stânga, superba noastră clasă politică nefiind vinovată de nimic rău…de la facerea lumii și până astăzi.
Justiția este cea mai „politică” și instituțională dintre virtuți. Legitimitatea unui stat rezidă în pretenția sa de a face justiție. (Alan Ryce)
Somogyi Attila
