Primarul orașului Baia Sprie a efectuat săptămâna aceasta, o vizită de lucru la șantierul de la Căminul pentru persoane vârstnice din localitate.
Bîrda a verificat care este stadiul lucrărilor și a precizat că după sărbătorile pascale lucrările de renovare vor ajunge la corpul principal al clădirii.
Alin Sebastian Bîrda, primarul orașului Baia Sprie: ”Am am fost în vizită pe șantierul de la Căminul pentru persoane vârstnice din Baia Sprie. Mă bucur să văd că se lucrează în ritm bun pe interior. În curând corpul vechi al căminulului va fi complet renovat, iar o parte din locatari se vor bucura de camere renovate, luminoase, așa cum merită și trebuie să fie. După sărbătorile pascale, avansăm cu lucrările către corpul principal al clădirii, încercând să le desfășurăm într-un ritm cât mai rapid, cu un minim de impact asupra confortului bunicilor.”