PNL PSD AUR PSD
(VIDEO)Europol: 37 de suspecţi arestaţi după dezmembrarea unui puternic cartel în Balcanii de Vest - Ziarul de Maramures

(VIDEO)Europol: 37 de suspecţi arestaţi după dezmembrarea unui puternic cartel în Balcanii de Vest

Europol a anunţat joi că 37 de infractori au fost arestaţi în şapte ţări în timpul unei operaţiuni poliţieneşti de amploare coordonată de poliţia croată pentru a desfiinţa o bandă criminală „extrem de violentă” din Balcanii de Vest, transmite AFP și Agerpres.

PNL

Această reţea infracţională a fost implicată în trafic de droguri şi arme pe scară largă în Europa, a declarat agenţia europeană pentru combaterea criminalităţii.

PSD

„Un total de 37 de suspecţi au fost arestaţi în timpul anchetei, iar liderul bandei, un cetăţean din Bosnia şi Herţegovina considerat o ţintă importantă de Europol, ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu închisoarea de patru ani în Italia”, a spus Europol.

Liderul bandei este suspectat că a coordonat activităţile de comerţ cu droguri şi arme dând ordine subordonaţilor săi din închisoare.

Operaţiuni ale poliţiei au fost efectuate joi, simultan, în Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Ţările de Jos, Italia, Belgia şi Germania, în vederea arestării membrilor bandei criminale.

Totodată, poliţia a confiscat 148.000 de euro în numerar, 18 arme de foc, dintre care două mitraliere şi 500 de grame de TNT cu declanşatoare de la distanţă.

Au fost confiscate, de asemenea, 15 kg de cocaină, 11 kg de heroină, 3 kg de amfetamină, 7 kg de marijuana şi 10 kg de canabis.

Această operaţiune de amploare a fost precedată de o investigaţie complexă, realizată de poliţia din Croaţia în cadrul misiunii operaţionale „Cartelul Balcanilor”.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!