PNL PSD AUR PSD
Belgia: Contract de muncă şi garanţii pentru miile de lucrători sexuali - Ziarul de Maramures

Belgia: Contract de muncă şi garanţii pentru miile de lucrători sexuali

Belgia, care a dezincriminat prostituţia în 2022, vrea acum să le ofere lucrătorilor sexuali un contract de muncă cu „un angajator agreat” pentru a le consolida drepturile, potrivit unui proiect de lege validat vineri în Consiliul de Miniştri, relatează AFP și Agerpres.

PNL

Este vorba de „o mai bună protejare” a acestei categorii de lucrători împotriva riscurilor de abuz şi exploatare, conform unei declaraţii co-semnate de cei trei miniştri care susţin propunerea (Muncă, Sănătate, Justiţie).

PSD

Semnarea unui astfel de contract nu numai că le va garanta asigurări sociale (asigurare de sănătate, concediu de maternitate, drepturi de şomaj, pensie etc.), precum şi un cadru precis privind timpul de lucru sau remuneraţia, dar va obliga, de asemenea, cealaltă parte semnatară, angajatorul, la o serie de îndatoriri, cum ar fi furnizarea unui buton de apel de urgenţă în „fiecare cameră a unităţii în care se desfăşoară munca”, se subliniază în declaraţie.

Scopul este de a putea notifica, dacă este nevoie, „o persoană de referinţă”, pe care angajatorul trebuie să o pună la dispoziţia lucrătorului „pe toată durata prestării serviciului”.

Pentru a fi agreat de autorităţi, angajatorul va trebui, de asemenea, să-şi prezinte cazierul judiciar şi să aibă un „sediu social sau operaţional în Belgia”, continuă declaraţia.

Angajatorul va trebui să „respecte libertăţile celor a căror muncă o organizează” şi să le garanteze „un mediu sigur”, rezumă ministrul muncii şi economiei, socialistul francofon Pierre-Yves Dermagne.

„Lucrătorii vor avea dreptul să refuze partenerii sexuali sau anumite acte sexuale, fără ca acesta să fie un motiv pentru concediere”, a adăugat el.

Textul trebuie înaintat acum Parlamentului. ARTICOLUL INTEGRAL AICI – AGERPRES

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!