Un val de căldură a lovit sudul Statelor Unite, în special zone din Texas şi Louisiana, condiţiile meteorologice „periculoase” urmând să continue timp de câteva zile, au avertizat marţi autorităţile, informează AFP și Agerpres.
La început de vară, milioane de americani sunt vizaţi de o alertă de căldură extremă, temperaturile maxime depăşind deseori 40 de grade Celsius. Episodul de căldură afectează şi o parte din New Mexico, Arkansas, Mississippi, Alabama şi nordul statului Florida. Încălzirea globală, provocată de activităţile umane, este responsabilă de multiplicarea şi intensificarea valurilor de căldură la nivel mondial, potrivit oamenilor de ştiinţă.
„Beţi multă apă, staţi în încăperi cu aer condiţionat, la umbră, şi vedeţi ce fac familia şi vecinii”, a transmis Serviciul de Meteorologie din SUA (NWS), descriind această vreme drept „periculos de caldă”.
Meteorologii au sfătuit populaţia să poarte haine lejere şi să reprogrameze activităţile solicitante pentru începutul sau sfârşitul zilei. „Toate persoanele care suferă din cauza căldurii ar trebui mutate într-un loc răcoros, umbrit. Insolaţia este o urgenţă!”, au precizat ei.
La New Orleans, în statul Louisiana, a fost emisă o alertă de căldură, valabilă între orele locale 10:00 şi 20:00. La Houston, al patrulea oraş ca mărime din ţară, cu 2,3 milioane de locuitori, au fost deschise centre pentru răcorire destinate persoanelor sensibile la căldură.
Organismul responsabil de gestionarea unei părţi însemnate din reţeaua de electricitate din Texas, Ercot, a declarat că a fost observată o creştere a cererii de energie pe fondul căldurii (spre exemplu, pentru funcţionarea sistemelor de aer condiţionat), însă a precizat că se aşteaptă să facă faţă situaţiei.
Aceste temperaturi extreme durează deja de câteva zile şi se preconizează că vor continua până în weekend.
Micul oraş Del Rio din Texas, situat la graniţa cu Mexicul, şi-a doborât recordul de căldură timp de opt zile consecutive, ajungând duminică la aproximativ 43 de grade Celsius, potrivit serviciilor meteorologice locale.
La sfârşitul săptămânii trecute, în sudul statului, Parcul Naţional Big Bend a anunţat decesul a două persoane aflate în excursie, în timp ce temperatura a ajuns la 48 de grade Celsius. Un adolescent de 14 ani şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit, la fel şi tatăl său, victimă a unui accident de maşină produs după ce a plecat să caute ajutor.