Dispare o generație de politicieni. Tot mai mulți se duc sprea neant sau sunt retrași în vilelele agonisite cu trudă, în zeci de ani de serviciu sau funcții publice. Cei mai mulți au un CV politic mai bogat decât al unei prostituate. Au schimbat atâtea partide, grupări, alianțe, posturi administrative încât nu își mai amintesc tot pomelnicul.

Într-o competiție a onorabilității, primele 50 de locuri sunt libere, nimeni din actuala clasă politică îmbătrânită, decrepită, sastisită și sătulă de îmbuibare nu se încadrează în punctajul minim. Unii au fost evazioniști, alții au jupuit bugetele publice iar cei mai mulți au acceptat mită și plocoane, ”descurcându-se” după standardele rurale tipic românești.

Putregaiul a cuprins toate domeniile vieții publice. O metastază care nu poate fi tratată prin chimio-terapie sau alte metode in sau noninvazive. Justiția a devenit o ginta preponderent matriarhală, cu câteva excepții, fiind un club de lectură sau de matroane frustrate, cu o colecție de nemulțumiri personale ardente. Administrația publică are o colecție de (in)competențe care acoperă tot spectrul socio-profesional, de la IT-ști la habaniști, de la teologi imorali la ingineri fără practică, de la avocați retardați la profesori fără vocație.

O gloată supusă regulilor feudalismului modern peste care domnesc indivizi dezgustători, păroși, obezi și nesimțiți, care hărțuiesc regnul feminin din subordine, cu ferocitatea leului impotent care mai rage din înaltul scaunelor de consilieri, directori, edili, președinți de județene, ministrii, senatori sau deputați.

Orașele miros a bordel stătut, tractiruri conduse de interlopi veroși cu lanțuri bovine din aur, care au sub stăpânire poliția, jandarmeria, penitenciarele, DIICOT, DNA, avocații, animalele din grădinile zoologice, curvele de pe variantă , traficanții și o parte a preoțimii. Iar cetățeanul ajuns fără identitate comunitară și scop în viață, tarat în lupta pentru supraviețuire, visează drone și mujici ruși care să le violeze soacrele imbecile și zgomotoase. Un scenariu apocaliptic în care singura soluție ca să nu o iei razna este să te rupi de tot, întorcând curul, în mod democratic, către societatea în care te-au aruncat valurile vieții. Sau poate destinul?

Anton Rohian, director, consilier local, prefect, președinte, vector de opinie, personalitate publică, pensionar activ, dar politician până în măduva oaselor, a plecat spre ultima instanță de judecată, după ce conștiința-i personală i-a dat NUP și l-a exonerat pentru toate relele vrute, nevrute și neadevărate. Despre morți numai de bine și să-i fie sentința ușoară. În ceruri. Căci în comparație cu bandiții în viață și funcție, Anton Rohian merita să fie pus pe un soclu…

Somogyi Attila