Incendiul în care femeia și-a pierdut viața s-a produs ieri, 9 decembrie. Aceasta se afla la locuința sa, de pe strada Speranței din Mireșu Mare.
La stingerea flăcărilor au intervenit pompierii Detasamentul Baia Mare cu un echipaj, Punctul de Lucru Somcuta cu un echipaj de stingere si un echipaj SMURD si Sectia Farcasa cu un echipaj de stingere.
”Din informatiile oferite de apelant prin 112, o persoana ar fi fost surprinsa in casa. Incendiul se manifesta generalizat. Pompierii au patruns in interiorul locuintei, unde au gasit o persoana carbonizata”, a transmis ISU Maramureș.
La fața locului au fost și polițiștii din Șomcuta Mare.
”În urma deplasării la fața locului a polițiștilor criminaliști și de investigații criminale, după stingerea incendiului, a fost identificat într-o încăpere, pe un pat, cadavrul unui femei de 77 de ani. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureș în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Un barbat de 56 de ani, fiul persoanei decedate, a fost internat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în vederea efectuării unor investigații de specialitate”, a informat Poliția Maramureș.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și distrugere.
Foto-ISU Maramures