𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞, în parteneriat cu 𝐂𝐋𝐈𝐌𝐀𝐓𝐄 𝐂𝐇𝐀𝐍𝐆𝐄 𝐓𝐇𝐄𝐀𝐓𝐑𝐄 𝐀𝐂𝐓𝐈𝐎𝐍 (SUA), invită băimărenii miercuri 13 decembrie, de la ora 19.00, la un proiect de conștientizare a schimbărilor climatice.
Spectacolul ”Urșii polari” de Nicolas Billon prezintă doi urși foarte flămânzi, care discută cu umor și nostalgie despre dispariția focilor din meniul lor, dispariție pusă pe seama schimbărilor climatice. În ciuda hazului de necaz, ei recunosc gravitatea problemei și explorează soluții bazate pe ce le oferă piața, precum și posibilitatea de a se adresa prin scrisori politicienilor. Dar ceea ce „pescuiesc” în final nu e tocmai ce și-au dorit.
Spectacolul e un semnal de alarmă tras de pe banchizele polare, cu ecou în întreaga lume. Reprezentația va fi urmată de discuții cu publicul. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!
***Climate Change Theatre Action este o inițiativă a două organizații din SUA, care doresc să implice artiștii în discursul despre schimbările climatice. Organizația a adunat 50 de artiști din întreaga lume, care au scris texte despre efectele schimbărilor climatice, special pentru a fi puse în scenă în perioada Conferințelor Națiunilor Unite pentru Schimbările Climatice COP.