Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Vicovu de Sus au depistat, la intrarea în țară, un permis de conducere fals, având însemnele autorităților din România, ce a fost prezentat la control de către un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană.
Duminică, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 23.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 31 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes-Benz înmatriculat în Ucraina. Odată cu pașaportul, politistii i-au solicitat și permisul de conducere, iar în urma verificărilor au constatat că documentul prezentat de șofer, având însemnele autorităților române, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond unuia autentic, fiind fals total.
În cauză polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.