În timp ce polițiștii din Șomcuta Mare se aflau ieri în exercitarea atribuțiilor de serviciu prin localitatea Tulghieș, au identificat un autoturism care a fost surprins în timp ce circula cu o viteză de 128 km/h, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea în trafic a acestuia, cu autospeciala de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
La ieșirea din orașul Șomcuta Mare autoturismul a ieșit din raza vizuală a polițiștilor. La scurt timp, autoturismul a fost găsit abandonat pe un teren agricol, fiind încuiat.
În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificat conducătorul autoturismului ca fiind un bărbat, de 33 de ani, din Mireșu Mare. Acesta a fost depistat pe raza localității de domiciliu, unde a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.
Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive.
”Menționăm că aceasta nu repezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la Spitalul Județean Baia Mare, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanțelor interzise. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul are permisul de conducere suspendat. Menționăm faptul că proprietarul autoturismului a refuzat sa deschidă ușile acestuia, motiv pentru care s-a dispus ridicarea acestuia, fiind sigilat, în vederea efectuării percheziției autoturismului”, a transmis ieri seară Poliția Maramureș.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.