S-a umflat păsatul în clasa politică. Într-o mare parte a ei, în cei care sunt atât de abulici încât nu reușesc să coboare din pat decât scuturați de ibovnice. Toaleta de dimineață făcută superficial, legatul șireturilor gâfâind din cauza obezității, târâtul anevoios până la liftul hotelului Radisson Blue și mai apoi urcatul în mașina de parlamentar, sunt doar câteva din chinurile ce definesc ziua de muncă.
Din fericire, odată ajunși în birourile din Casa Poporului începe ceremonialul ceaiului sau al cafelei, vizitarea colegilor de grup, disecarea ultimelor bârfe, exprimarea votului privind cea mai sexy consilieră a lunii și…la naiba, ședinta plictisitoare a comisiei pentru …naiba știe ce…
Viața majorității parlamentarilor români este dificilă. Prezența fizică la cameră este necesară altfel te ia la ochi viceliderul de grup, acel personaj ambițios aflat la primul sau al doilea mandat. Din fericire nu suntem în Parlamentul britanic, unde whip-ul partidului e mai rău ca un securist dejist. Acolo dacă calci pe bec te-ai lins pe bot de mandat. Noroc că în legislativul carpato-dunăreano-pontic funcționează regulile nepotismului rural, obediența, tupeul sau suficiența tipică numărului de mandate bifate. Chiar dacă nu ai o funcție importantă, cine vrea să-și bată capul cu șefia unei comisii sau alte poziții oficiale? ești ”cineva” daca ai depășit trei mandate, fiind declarat om de bază al partidului și săltat la privilegiile gradului ”onorific” de colonel plin. Adică un fel de persoană matusalemică a cărei prezență este tolerată și admisă.
Din fericire există ora prânzului, activitate antistres și o evadare din marasmul cotidian. Cei mai mulți parlamentari reușesc să ocolească traseele bântuite de jurnaliști, știți voi…acele personaje curioase și băgărețe ca niște muște de bălegar. Cine naiba are chef să i se bage sub nas un microfon și să fie întrebat, de o fătucă hipiotă și cu ochii în telefon, dacă știe cât costa kilogramul de pâine sau care este rata inflației pe trimestrul anterior. Cantina aleșilor neamului arată ca o sală de la Capșa iar meniul este plin de carbohidrați, proteine și zaharuri, un adevărat deliciu, mai ales la gândul că fraierii de dincolo de gardul hâdoșeniei ceaușiste, pot să ia cu 24 de lei doar două felii de pizza sau o șaormă junior, fără garnitură.
Restul programului trece ușor, ceva ședințe online la care participi dar lipsești cu desăvârșire, câteva reprize de chat pe telefon cu demoazelele din echipa de PR, un pic de hmmm…navigare în zona dark web și în final, semnarea hârțogăriei oficiale aduse la babeta moștenită împreună cu biroul. O zi bună per total, dacă nu cumva te sună liderul de grup să-ți frece ridichea pentru că ai uitat să te loghezi la vot, ai apăsat butonul greșit (boul de userist care m-a indus în eroare e un coleg execrabil) sau ai fost reclamat de o oengistă frigidă că ai greșit toaleta în pauză, nu ai ridicat colacul și nici nu ai tras apa.
E doar luni și te gândești cu groază că miercuri seară, hai …cel târziu joi la amiază trebuie să mergi în județ cu ATR-ul ăla înghesuit, ca să dai ochii cu invidioșii din filială, primarii cârcotași, antrepenorii nemulțumiti de ultimele licitații, consoarta cicălitoare care-ți cere să-i încarci cardul și derbedeul de fiu, care chiulește de la ore.
Viață de câine, plină de ” sacrificii” și impuneri, doar pentru a da impresia vulgului… că ești trup și suflet în slujba cetățeanului! Hai sictir….mai vorbim data viitoare.
”Pentru o viață sănătoasă, vă rugăm să ignorați toți proștii!”
Somogyi Attila
Sursa foto: defectii.ro
