Pentru Parcul Industrial de specializare inteligentă de la Baia Sprie, un obiectiv de investiții cu o valoare de 10,8 milioane de euro, s-au depus cinci oferte.
Scopul acestui parc industrial, finanțat din bani europeni, prin Programul Operațional Regional, vizează atragerea investitorilor și stimularea creșterii economice în județul nostru. Parcul industrial de la Baia Sprie va fi urmat de alte 6 parcuri similare în localitățile Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș, Fărcașa, Bogdan Vodă, Mireșu Mare și Giulești.
”Dezvoltarea unei comunități începe prin atragerea investitorilor, creșterea numărului locurilor de muncă, prin dezvoltarea parcului industrial și a unui sistem educațional performant. Dintre localitățile care dezvoltă parcuri industriale prin proiectele inițiate de Consiliul Judeţean Maramureş, Baia Sprie este în stadiul cel mai avansat! Pentru promovarea orașului nostru și pentru modul în care s-a implicat în toate procedurile necesare a fi îndeplinite pentru realizarea acestor proiecte esențiale pentru Baia Sprie, transmit mulțumirile mele și ale comunității din Baia Sprie președintelui Consiliului Județean Maramureș, domnul Ionel Bogdan”, a precizat primarul orașului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda.