Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege care legalizează consumul medical de canabis, potrivit unei baze de date parlamentare, a relatat Reuters și Agerpres.
Peste 6 milioane de persoane, inclusiv pacienţi cu cancer, civili cu tulburare de stres post-traumatic şi soldaţi răniţi au nevoie de medicamente care conţin canabis, potrivit unui parlamentar ucrainean.
Legea semnată marţi de Zelenski va intra în vigoare abia la şase luni după ce va fi publicată oficial, iar interdicţia de a vinde sau de a furniza canabis pentru uz recreaţional va rămâne în vigoare.
Parlamentul ucrainean a sprijinit legislaţia susţinută de voluntari în război în decembrie, însă politicieni din partidul fostului premier Iulia Timoşenko au împiedicat ca proiectul să ajungă pe masa lui Zelenski pentru a fi semnat. Ei cred că legea reprezintă o ameninţare pentru viitorul ţării.
Ministerul Sănătăţii din Ucraina a sprijinit…DETALII AICI
Foto-arhiva