PNL PSD AUR PSD
Sătmăreni acuzați de trafic de droguri - Ziarul de Maramures

Sătmăreni acuzați de trafic de droguri

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea a doi inculpați, unul dintre aceștia cetățean străin, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și instigare la infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc.

PNL

Măsurile au fost luate după ce inculpații au fost prinși în flagrant, în municipiul Baia Mare, după comercializarea cantității de 1 kilogram canabis (drog de risc ), pentru suma de 13.800 lei.

PSD

Ulterior, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificată și ridicată cantitatea de 500 grame canabis, precum și alte mijloace de probă.

Din materialul probator administrat a reieșit faptul că inculpații, în cursul lunii februarie 2024, au introdus în tară, din Spania, cantitatea de canabis disimulată într-un colet, pe care l-au preluat de la firma de transport în aceeași zi în care au fost prinși în flagrant.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pe o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!