Fetele de la Minaur și-au continuat antrenamentele în pauza dedicată acțiunii loturilor naționale, mai puțin cele patru jucătoare de la loturile de senioare și cele patru care a fost la lotul de tineret. Primul meci pe care Minaur îl va disputa va fi luni, 11 martie, de la ora 17.00, acasă, cu Dacia Mioveni, scrie minaur.ro.
Katarina Pavlovic a fost pe raportul de joc în dubla pe care Croația a disputat-o chiar cu România, dar n-a fost folosită (26-24 și 25-23 în favoarea echipei noastre).
Slovenia a avut o dublă cu Franța, campioana mondială en-titre, în fața căreia a pierdut cu 20-35 și 22-41. Amra Pandzic a avut 11 intervenții în primul meci, iar în meciul disputat în deplasare a avut 3 intervenții.
Serbia a întâlnit Muntenegru și a pierdut primul meci disputat acasă, 30-31. Aleksandra Vukajlovic n-a avut nicio realizare la gazde, la fel Dijana Ujkic la oaspete. În meciul al doilea, Muntenegru s-a impus cu 26-25. Ujkic tot fără realizări, iar Vukajlovic n-a mai fost în lot.
Echipa națională feminină de tineret a avut programată o acțiune de pregătire la Deva, acolo unde a participat și la două jocuri de pregătire. Echipa antrenată de Simona Maior Pașca, Valentina Ardean Elisei și Luminiță Huțupan a pierdut 29-36 cu CSM Deva și 27-34 cu Gloria Bistrița.
Patru jucătoare de la CS Minaur au făcut parte din lotul de tineret: Maria Groșan (două meciuri / 3 goluri), Denisa Romaniuc (2/5), Cristina Danciu (2/3), Sorina Brîndușa (1/0).
Foto-CS Minaur