BM. Reabilitarea energetică a blocurilor de pe strada Gării, B-dul Traian, Horea 46 A, Luminișului 13 și 13 A - Ziarul de Maramures

Breaking News

BM. Reabilitarea energetică a blocurilor de pe strada Gării, B-dul Traian, Horea 46 A, Luminișului 13 și 13 A

Consilierii locali au aprobat la ședința din 15 mai 2024, proiectul de hotărâre care vizează eabilitarea energetică a sute de noi locuințe din municipiu. În listă, alături de acestea, se află atât Spitalul de Pneumoftiziologie ”Nicolae Rușdea”, cât și Colegiul Transilvania.

Șeful administrației publice locale, Doru Dâncuș, a precizat: “Este vorba despre proiecte care vizează obiective de investiții care intră în etapa a doua de finanțare, sunt proiecte pe care noi le-am declarat etapizate la sfârșitul anului și care intră practic în finanțare. Mă refer la reabilitarea blocurilor de locuințe de pe strada Gării, Traian 17, 29, 31, 27, blocurile Horea 46 A, Luminișului 13 și 13 A, la reabilitarea energetică a Spitalului de Pneumoftiziologie, dar și a Colegiului Transilvania. Nu în ultimul rând, menționez aprobarea și depunerea proiectului pentru reabilitarea Pieței Revoluției”, a spus primarul interimar al municipiului Baia Mare.

Cel mai important proiect aprobat în cadrul ședinței ordinare din 15 mai a Consiliului Local a fost rectificarea pozitivă a bugetului general al municipiului Baia Mare, la capitolul de venituri, cu aproape 10 milioane de lei. Banii au fost încasați peste estimări și au fost redistribuiți pentru dezvoltarea municipiului, dar și în zona cheltuielilor, în special a celor destinate infrastructurii, salubrizării, învățământului sau sănătății.

Doru Ioan Dăncuș: “Este o rectificare în care includem la capitolul de venituri aproape 10 milioane de lei, sume care au fost redistribuite pe capitole de cheltuieli acolo unde am considerat că este nevoie. Aproximativ 3 milioane de lei se duc pentru susținerea proiectelor de dezvoltare, în timp ce o altă parte sunt direcționați în special pe partea de infrastructură, salubrizare, iluminat, învățământ și sănătate.”

Comunicat de PRESĂ transmis de Primăria Baia Mare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!